Ansamblul Clément Janequin

Festivalul de Muzică Veche Timișoara continuă și în luna noiembrie, cu o serie de concerte excepționale. Miercuri, 3 noiembrie, vă invităm să redescoperim perioada Renașterii prin muzica artiștilor francezi din Ansamblul Clément Janequin.

Creat la Paris în 1978, ansamblul se dedică în primul rând muzicii renascentiste profane și sacre, de la Josquin la Monteverdi. Interpretarea inimitabilă a cântecului parizian din secolul al XVI-lea a dus la redescoperirea uneia dintre epocile de aur ale muzicii franceze, iar înregistrările ansamblului, Les Cris de Paris, Le Chant des Oyseaulx, Fricassée Parisienne și La Chasse, făcute la Harmonia Mundi, au devenit puncte de referință în acest sens. Accesibile unui public larg, aceste lucrări de Janequin, Sermisy, Bertrand, Costeley, Lassus, Le Jeune ilustrează contrastele care abundă în Renaștere: lirismul emoționant al cântecelor de dragoste și umorul mușcător al cântecelor rustice, inspirate din povești și farse populare, zgomote ale naturii, ale străzii sau ale războiului – o apropiere veritabilă între arta populară și arta erudită.

Cu toate acestea, Ansamblul Clément Janequin nu se limitează la secolul al XVI-lea și interpretează programe care merg din Renaștere până în zilele noastre. De mai bine de 40 de ani, ansamblul susține concerte în întreaga lume și îl regăsim pe cele mai importante scene internaționale, precum și în cadrul festivalurilor de muzică veche.

În 2020, Ansamblul Clément Janequin înregistrează pentru casa de discuri Ricercar, și în coproducție cu Teatrul elisabetan al Castelului Hardelot, un CD consacrat lui Josquin des Prez, cu ocazia comemorării a 500 de ani de la moartea sa în 1521. Este, într-un fel, Lamentația lui Dominique Visse și a Ansamblului Clément Janequin la moartea lui Josquin, care încununează mai bine de 40 de ani de explorare a cântecului renascentist.

Fiecare concert este transmis și LIVE, pe pagina de Facebook a Festivalului.