Companii și instituții
5 ETAPE DE PARCURS PENTRU A VĂ TRANSMITE O PROPUNERE PERSONALIZATĂ
Înțelegerea culturii companiei și a obiectivelor de formare
Fiecare companie este diferită, având o cultură proprie şi nevoi specifice. De aceea, în cadrul unei discuţii inițiale dorim să înțelegem contextul dumneavoastră profesional şi obiectivele de formare pe care doriți să le atingeţi.
Situația iniţială și analiza nevoilor lingvistice
Fiecare angajat este unic. De aceea, formările noastre sunt precedate de o fază de studiu al utilizării limbii franceze în situații profesionale. Această fază se sprijină pe:
– teste de competență lingvistică
– interviuri individuale
Se poate de asemenea să îi observăm pe viitori stagiari la lucru și să colectăm, respectând confidențialitatea, documente profesionale folosite în activitățile cotidiene.
Concepere de programe şi de suporturi pedagogice adaptate nevoilor dumneavoastră
Odată aceste informații colectate, formatorii noştri concep programele și materialele de care echipa dumneavoastră are nevoie. Stabilim apoi împreună o durată și un ritm de formare adaptate constrângerilor dumneavoastră profesionale.
Desfăşurarea formării online, în cadrul companiei sau la sediul nostru
Suntem conștienți de faptul că timpul este prețios pentru echipa dumneavoastră. De aceea formatorii noştri se deplasează la sediul companiei. Totodată, formările se pot organiza în incinta Institutului Francez, într-una din sălile noastre dotate cu echipament multimedia. Oricare ar fi locul ales pentru desfăşurarea cursului, angajații dumneavoastră vor putea, dacă doresc, să aprofundeze cunoaşterea limbii franceze citind cărți sau reviste profesionale disponibile în mediatecile noastre.
Elaborarea unei evaluări personalizate pentru fiecare participant
Înţelegem miza pe care o reprezintă aceste formări pentru evoluţia în carieră a angajaților și a dezvoltării activităţii dumneavoastră.De aceea, la finalul fiecărui modul vă este furnizat un bilanț detaliat. Acesta precizează:
– programul urmat, prezenţa și gradul de implicare pentru fiecarei participant
– progresele observate şi gradul de stăpânire a competențelor în situație profesională
– preconizările noastre
CONTACT
0374 125 211