Noaptea lecturii


Noaptea lecturii este organizată în Franța de Ministerul educației și Ministerul culturii. De șapte ani de când este sărbătorită, Noaptea lecturii oferă un moment de convivialitate in jurul cărții, a lecturii, care reunește atât devoratorii de pagini scrise, cât și cititorii ocazionali. Scopul este aniversarea acestei practici culturale primordiale, prin care se adorm copiii și se trezesc visele adolescenților ori se croiesc nopțile albe ale adulților.
A patra ediție organizată de Institutul francez din România la Iași va avea loc joi 18 ianuarie cu începere de la ora 20.00 și are ca temă corpul uman. Toate spațiile institutului vor fi pe parcursul unei seri deschise cititoarelor și cititorilor.
Corpul uman este utilizat în literatură ca mijloc de explorare și exprimare a experiențelor umane, fie ele fizice, emoționale ori simbolice. El permite explorarea senzualității, amorului, efortului, vulnerabilității. Utilizarea metaforică a corpului servește drept vehicul pentru a transmite idei sociale în sens extins, spiritualitate și natură.
Tema este atotcuprinzătoare și vă invită să citiți din paginile preferate. Alegeți un text scurt (potrivit pentru o lectura de 2-3 minute). Pot fi extrase dintr-o operă literară preferată sau o creație proprie, din orice gen literar și-n limba aleasă.
Seara va cuprinde în egală măsură un spectacol coregrafic propus de studenții Universității de Arte „George Enescu” în regia artistică semnată de Lorette Enacahe și lecturi dramatizate prezentate de interpreții trupei de teatru universitar Pluriel (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”-Iași).
Vă așteptăm numeroși cu mărturiile literare care v-au emoționat.