De ce Franța?
Destinația turistică numărul unu în Europa, patrie a artei și a culturii, Franța are o lungă tradiție universitară și de cercetare, fiind un lider recunoscut pentru inovațiile științifice și tehnologice.
♦ Franța se află pe locul 6, după Germania și Rusia, în clasamentul țărilor care primesc studenți străini, cu aproape 370.000 de studenți internaționali. A doua putere economică în Europa și a șasea în lume, Franța este, de asemenea, una dintre cele mai deschise țări în ceea ce privește investițiile străine.
♦ A alege să studiezi în Franța înseamnă să ai acces la o formare universitară de calitate și care este accesibilă cât mai multor oameni. Taxele de înscriere în instituțiile publice de învățământ superior francez sunt mici, deoarece statul acoperă o parte din costul acestor cursuri. Costul real al studiilor este același ca în alte părți ale lumii, în jur de 14.000 de euro pe an. Diferența este că în Franța, statul își asumă o mare parte din aceste costuri.
♦ Nu se face nicio diferență între studenții români și francezi astfel încât condițiile de admitere sunt identice, diplomele acordate și taxele de înscriere sunt aceleași, precum și reducerile rezultate din statutul de student.
Află mai multe:
Învățământul superior francez
Câte instituții de învățământ superior sunt în Franța?
Cum îmi aleg instituția de învățământ superior?