Clélia Guy

Rezidență la Câmpulung în perioada 1–30.07.2025

Organizat de Institutul Francez din România, în parteneriat cu fundația Pro Patrimonio.

Proiect realizat cu sprijinul Institutului Francez din Paris și al Fundației Hippocrène.

Proiectul Cléliei Guy, dezvoltat la Villa Golescu (Câmpulung) pune în evidență metoda prin care obiectele- mobila din diferite părți ale casei în primul rând – au un potențial de senzualitate infinit. Lucrurile se așază, se petrec, se îmbină, se blochează, se poartă sau se întredeschid. În aceste obiecte, raportul cu secretul este o constantă. Încuietorile, adânciturile și interstițiile lasă să se întrevadă gândurile și gesturile neconvenționale care s-au depus acolo, în surdină. Artista evocă în acest proiect sentimentul interzis de a deschide ușile. Și este precis desenând aceste uși deschise sau închise se materializează aici corpurile care se desfășoară sau se reculeg. De-a lungul caietelor sale de schițe, Clélia Guy a mobilizat iconografia erotică provenită din filmul Mademoiselle, un thriller al regizorului sud-coreean Park Chan-wook, care relatează o poveste de manipulări, trădări și dorințe plămădite în jurul iubirii dintre o servitoare și o moștenitoare. Aceste imagini, asociate cu releveele mobilierului, acestea dau naștere, prin ambivalența lor, la ceea ce teoreticiana Eve Kosofsky Sedgwick a numit «epistemologia dulapului» în volumul său omonim din 1990. Chiar dacă Sedgwick nu se referă niciodată la dulap în sens literal, ea preia expresia uzuală «a ieși din dulap» pentru a conferi obiectului o valoare conceptuală și pentru a scoate în evidență rolul său structurant în organizarea societății în jurul a ceea ce este spus și a ceea ce rămâne nespus. Proiectând asupra surorilor Golescu, ultimele ocupante ale vilei, emoțiile clandestine surprinse în Mademoiselle, Clélia Guy impregnează acest decor profund burghez, în care a locuit câteva săptămâni, cu un discret parfum de impudoare. Pagini întregi populate de corpuri și obiecte au fost smulse din caiet – care este totodată și un carnet –, pliate și repliate pentru a înlocui hârtiile deja existente sub mobilier, folosite drept cale. Gestul de a calța cu bucăți de hârtie pare astfel să exprime dorința ne mărturisită de a te înțepeni între două forțe aflate în presiune, de a simți, sub greutatea celuilalt, contururile propriului corp și capacitatea sa surprinzătoare de a se lăsa modelat.
 Câteva decoruri relevate de artistă pornind de la mobilier se înfășoară în volute asemenea trompei unui fluture și se întrețes, își taie calea unele altora pentru a forma lettrinele unui alfabet nou. Asemenea obiectelor, aceste forme creează o analogie antropomorfă, povestesc corpurile și întâlnirea lor în subțirimea unui detaliu. Ne sustragem regulii și ne lăsăm descoperiți. Un alt exemplu îl constituie patinele sau socii cu baretă din Renaștere, vizibile în prim-planul tabloului Soții Arnolfini de Jan van Eyck (1434): accesorii intime orientate spre fereastră și spre exterior, pe care Clélia Guy le reproduce în trei exemplare. Acest unic obiect, prin arcuirea sa pronunțată, talpa decorată și baretă delicată, încrucișată înaintea vârfului alungit, vorbește despre pătrunderile în intimitate, despre tăcerea piciorului mic care se strecoară acolo, care traversează, atingându-le abia, podelele dormitoarelor și ale saloanelor în inima nopții.

Elora Weill-Engerer

De îndată ce am ajuns, am deschis ușile, sertarele, dulapurile, cărțile. Unele uși nu se deschid, altele trebuie ținute deschise cu o bucată de hârtie. Între pudicitate și exhibiționism, fiecare piesă de mobilier reacționează diferit. M-am întrebat ce dorințe secrete ale surorilor Golescu – ultimele locuitoare ale vilei – ascundeau. Mi-am imaginat plăceri senzuale, emanând dintr-o bucată de stofă care ieșea dintr-un sertar sau dintr-un cuvânt împăturit. Am asociat această viziune cu picturile flamande din secolul al XV-lea, în care se poate vedea un interior burghez cu pantofi în prim-plan. Aceste pantofi subliniază trecerea de la exterior la interior, de la public la intim. Ele denunță o prezență recentă și accentuează sentimentul de intruziune al vizitatorului. Am numit acest proiect „Do not open closed doors” (Nu deschideți ușile închise), deoarece enunță interdicția tacită care permite intimității să se extindă și să fie imaginată prin pereți.

Clélia Guy