Europavox Festival Bucharest: 3-4 aprilie @Control Club

Aflat la a treia ediție, Europavox Festival Bucharest revine la Control Club, în perioada 3-4 aprilie. În cele două zile de festival, artiști din șase țări europene vor concerta alături de trupe locale.

În prima zi de Europavox Festival Bucharest – 3 aprilie – cantautoarea olandeză Pip Blom, cunoscută pentru colaborarea cu Alex Kapranos (Franz Ferdinand), trupa alternative/art pop germană Lucy Kruger & The Lost Boys și krautrockerii francezi Meule vor concerta alături de senzația avant-pop autohtonă Kadjavsi.

A doua zi – 4 aprilie – vor concerta duo-ul londonez Jadu Heart, care revine în România cu un nou album, Derealised, dar și Ada Oda, una dintre cele mai interesante apariții de pe scena post-punk belgiană (cu versuri în limba italiană). Seara va fi completată de apreciata trupă shoegaze din Atena, Sugar For The Pill, alături de „eroii” locali PLANT.

Apărut în 2006, Europavox este un proiect cultural ce își propune să promoveze diversitatea scenei muzicale europene, atât prin platforma Europavox.com, cât și prin numeroase evenimente organizate anual în șapte țări europene (Austria, Belgia, Croația, Franța, Italia, Lituania și România).

Bilete: https://eventbook.ro/program/europavox-festival-bucharest

Europavox Festival Bucharest are loc în cadrul Proiectului Europavox 2020 – 2024, co-finanțat de Comisia Europeană, prin programul Creative Europe.

Parteneri: Institutul Francez din România, Cărturești, Radio Guerrilla, Zile și Nopți, GLAMOUR, Scena9, IQads, Happ.ro