Lupta împotriva oboselii informaționale: cum încetinim ritmul în era hiperconectării?

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, Institutul Francez din România invită publicul la o întâlnire dedicată oboselii informaționale și modului în care consumul constant de informații și utilizarea intensă a mediilor digitale ne influențează atenția, starea de bine și sănătatea mintală.

Seara va începe cu audierea podcastului „Pourquoi est-on si fatigués”, realizat de Louie Media, care explorează mecanismele din spatele sentimentului de oboseală tot mai prezent în societatea contemporană. Audierea va fi urmată de o discuție despre oboseala informațională, infobezitate, hiperconectare și educație media, alături de Caroline Sauvajol-Rialland, specialistă franceză în infobezitate, și Hourya Lekehal, psihologă franceză stabilită la București.

Întâlnirea se înscrie în ciclul de dezbateri de idei „Les Chemins de la résilience” al Institutului Francez din România și își propune să deschidă un spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la fluxul continuu de informații, în special într-un context în care rețelele sociale ocupă un loc tot mai important în viața cotidiană.

Seara se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, pornind atât de la temele abordate în cadrul întâlnirii, cât și de la întrebările și preocupările publicului.

Evenimentul se adresează în special adolescenților, tinerilor adulți, studenților și tinerilor profesioniști, precum și tuturor celor interesați de relația dintre consumul de informații, mediile digitale și sănătatea mintală.

15 octombrie 2026, ora 18:30
Institutul Francez din România, Atrium
Acces gratuit, pe bază de înscriere în acest formular.