FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ, a 28-a ediție

În anul centenarului său, Institutul Francez din România organizează cea de-a 28-a ediție a FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ ce se va desfășura în perioada 21-31 martie la București și în alte 12 orașe din țară: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.

Tema generală a festivalului în acest an este Vertiges – vertijul și variațiile sale în cinema. Epoca noastră este marcată de schimbare, de o accelerare continuă și de o pierdere a echilibrului, semne specifice vertijului. Publicul este invitat să se cufunde într-un program uluitor, care își manifestă susținerea pentru cinematografia de gen, în special, și celebrează propunerile cinematografice alternative și provocatoare.

Una dintre noutățile festivalului este secțiunea Mauvais genres, ce cuprinde o selecție de filme franceze de gen (films de genre). Festivalul își diversifică experiențele cu care își așteaptă publicul, iar anul acesta găzduiește, în premieră, o sesiune de filme în realitate virtuală, organizată în parteneriat cu CINETic. Publicul este invitat să se cufunde în universul creat de cinci filme care oferă o varietate de experiențe din punct de vedere al temei, formatului și gradului de interactivitate. Filmele din programul VR sunt recomandate publicului cu vârste de peste 12 ani.

Pe lângă noutățile acestei ediții, festivalul își păstrează și secțiunile tradiționale: Panorama filmelor anului, Competiția tinerelor talente – lungmetraj și Competiția tinerelor talente – scurtmetraj.

FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ este organizat de Institutul Francez din România la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara și co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret ‚Jean Constantin‘ Constanţa, Inspire Cinema Craiova, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional ‚Radu Stanca‘ Sibiu, Alianța Franceză Suceava, Muzeul Județean Mureș și Consiliul Județean Mureș.

Prezentat de: Orange

Partener: Groupama

Partener instituțional: Ambasada Canadei în România

Parteneri media principali: TV5 Monde, Phoenix Media, Radio Guerrilla, AGERPRES

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, RADOR, BIZ, Haute Culture, Zile și Nopți, Cinemap, Films in Frame, IQ Ads, Smark, Observator Cultural, Urban.ro, LiterNet, CineFan, Film Menu, Acoperișul de sticlă, Revista FILM, Cinemagia, Ziarul Metropolis, Movie News, Munteanu Recomandă, AARC – All About Romanian Cinema, Librăriile Cărturești.

Partener cultural: RFI România

ORAȘEDATEPROIECȚII
Bucureşti21-31 martieCinema Elvire Popesco
Cluj-Napoca  21-24 martieCinema Victoria
Timişoara21-24 martieCinema Victoria
Iaşi21-28 martieCinema AteneuInstitutul Francez  
Arad20-22 martieCinema Arta
Braşov29-31 martieCinemateca Patria
Brăila30-31 martiePalatul Lyra
Constanţa28-31 martieCinema Jean Constantin
Craiova21-24 martieInspire MercurInspire VIP Electroputere
Sfântu Gheorghe27-30 martieCinema Arta by Citiplex
Sibiu29-31 martieCentrul Cultural Habitus Sibiu
Suceava27-30 martieUniversitatea Ștefan cel Mare
Târgu Mureș28-31 martieMuzeul Județean Mureș – Secţia de Istorie și Arheologie