NARDIV
Institutul Francez din România este partener în proiectul finanțat de programul Horizon Europe intitulat 𝗡𝗔𝗥𝗗𝗜𝗩 – 𝘜𝘯𝘪𝘵𝘦𝘥 𝘪𝘯 𝘕𝘢𝘳𝘳𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘋𝘪𝘷𝘦𝘳𝘴𝘪𝘵𝘺? 𝘊𝘶𝘭𝘵𝘶𝘳𝘢𝘭 (𝘌𝘹-)𝘊𝘩𝘢𝘯𝘨𝘦 𝘢𝘯𝘥 𝘔𝘶𝘵𝘶𝘢𝘭 𝘗𝘦𝘳𝘤𝘦𝘱𝘵𝘪𝘰𝘯𝘴 𝘪𝘯 𝘌𝘢𝘴𝘵𝘦𝘳𝘯 𝘢𝘯𝘥 𝘞𝘦𝘴𝘵𝘦𝘳𝘯 𝘌𝘶𝘳𝘰𝘱𝘦 𝘢𝘵 𝘵𝘩𝘦 𝘛𝘩𝘳𝘦𝘴𝘩𝘰𝘭𝘥 𝘰𝘧 𝘵𝘩𝘦 𝘋𝘪𝘨𝘪𝘵𝘢𝘭 𝘈𝘨𝘦.
Proiectul se va desfășura în perioada 2023-2026 cu participarea: Université d´Aix Marseille (coordonator), Universitatea din București, Protisvalor Méditerranée, Uniwersytet Wrocławski, Hochschule für Angewandte Wissenschaften Hamburg, Uniwersytet Szczeciński, Stichting Duitsland Instituut bij de Universiteit van Amsterdam, Institutul Cultural Român, Goethe-Institut București, Institut Français de Roumanie, Universiteit van Amsterdam, Office Franco-Allemand pour la Jeunesse (OFAJ), EUFRAK-EuroConsults Berlin GmbH, GLOBESEC.
Luând ca punct de plecare al acțiunilor a șase țări europene – Franța, Germania, Olanda, Polonia, România și Slovacia – partenerii instituționali implicați vor examina critic percepțiile reciproce din Europa de Est și de Vest prin prisma schimbului intercultural.
În cadrul proiectului, savanți, practicieni din institutele dedicate schimburilor culturale, artiști și reprezentanți ai industriilor creative își vor uni forțele pentru a analiza dificultățile actuale, de la evoluții istorice divergente, investiții emoționale, până la provocările revoluției media digitale.
Instituțiile culturale partenere în proiect vor avea un dublu rol pe parcursul celor patru ani. Ele vor „servi” ca obiecte de cercetare, dar vor reprezenta și laboratoare practice, pentru discutarea critică a constatărilor primei faze de cercetare academică și pentru dezvoltarea de noi formate în timpul celei de-a doua, „experimentale”.
Creație artistică //diversitate culturală minorități etnice în film, teatru, dezbateri, performance
În acest context, 𝗰𝗿𝗲𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗮𝗿𝘁𝗶𝘀𝘁𝗶𝗰𝗮̆ // 𝗱𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮𝗹𝗮̆ își propune să fie un caleidoscop în care se reflectă perspective diferite ale câtorva minorități culturale din România, plecând de la creații cinematografice și performative. Fiecare eveniment este însoțit de discuții cu artiști, jurnaliști și specialiști – ocazii pentru a asculta, a înțelege, a empatiza, a căuta soluții pentru a ne dezvolta împreună, oricât de diferite ar fi narațiunile cu care ne identificăm.
Iată câteva dintre evenimentele de care vă puteți bucura cu ocazia NARDIV:
𝟮𝟱 𝗶𝗮𝗻𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲, ora 𝟭𝟵:𝟬𝟬 – 𝗖𝗶𝗻𝗲𝗺𝗮 𝗘𝗹𝘃𝗶𝗿𝗲 𝗣𝗼𝗽𝗲𝘀𝗰𝗼
𝘐𝘦𝘴̧𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘵𝘳𝘦𝘯𝘶𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘥𝘪𝘯 𝘨𝘢𝘳𝘢̆
Proiecție de film urmată de Q&A cu realizatorii Radu Jude și Adrian Cioflâncă
Ieșirea trenurilor din gară este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă și documente referitoare la pogromul de la Iași din iunie 1941, unul dintre cele mai violente episoade din istoria evreilor din România. În urma ordinului dat de generalul Ion Antonescu, au murit mai mult de 13.000 de oameni.
Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoțite pe coloana sonoră de declarații și mărturii despre soarta acestora. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografiile propriu-zise ale pogromului, unele din ele inedite.
Proiecția va fi urmată de o discuție cu realizatorii Radu Jude și Adrian Cioflâncă.
𝟮𝟲 𝗶𝗮𝗻𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲, ora 𝟭𝟵:𝟬𝟬 – 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗗𝗿𝗮𝗺𝗮𝘁𝘂𝗿𝗴𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶
𝘝𝘪𝘳𝘢𝘭𝘢̆ 𝘱𝘦 𝘛𝘪𝘬𝘛𝘰𝘬
Text și regie Mihaela Drăgan
Spectacol cu Nicoleta Ghiță și Bianca Mihaim co-produs de Giuvlipen
subtitrat în limba engleză
𝟮𝟲 𝗶𝗮𝗻𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲, ora 𝟮𝟬:𝟯𝟬 – 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗗𝗿𝗮𝗺𝗮𝘁𝘂𝗿𝗴𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶
𝘔𝘢𝘴𝘢̆ 𝘳𝘰𝘵𝘶𝘯𝘥𝘢̆ 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘱𝘦𝘤𝘵𝘪𝘷𝘦 𝘳𝘰𝘮𝘦 𝘪̂𝘯 𝘢𝘳𝘵𝘦𝘭𝘦 𝘱𝘦𝘳𝘧𝘰𝘳𝘮𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦
Cu Mihaela Drăgan (artistă multidisciplinară), Zita Moldovan (actriță și fashion designer), Răzvan Rotaru (actor și coregraf)
În mijlocul dansului virtual al emoticoanelor și al provocărilor în trend, Virală pe TikTok urmărește călătoria remarcabilă a două adolescente legate de prietenie și curaj, care încearcă să devină faimoase pe cea mai populară aplicație de social media, TikTok. Într-o societate plină de standarde duble, tinerele se confruntă cu idealurile sexiste de frumusețe, mișcarea periculoasă a pick up artiștilor, presiunea virginității și a căsătoriei, dar și influența religiei în suprimarea drepturilor femeilor.
Giuvlipen înseamnă feminism în limba romani și este prima companie de teatru independent feminist rom din România. Înființată în 2014 de actrițele Mihaela Drăgan și Zita Moldovan, compania produce spectacole în care își propune să revendice arta, istoria și identitatea culturală romă, prin povești spuse de artiști și artiste rome.
Reprezentația spectacolului va fi urmată de o discuție despre creația artistică romă, în cadrul căreia realizatorii spectacolului vor aborda subiecte ca marginalizarea istorică a romilor, despre reziliență și despre provocările pe care artiștii romi le întâmpină în lumea artei.
𝟯𝟭 𝗶𝗮𝗻𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲, ora 𝟮𝟬:𝟯𝟬 – 𝗖𝗶𝗻𝗲𝗺𝗮 𝗘𝗹𝘃𝗶𝗿𝗲 𝗣𝗼𝗽𝗲𝘀𝗰𝗼
𝘎𝘪𝘱𝘴𝘺 𝘘𝘶𝘦𝘦𝘯
Proiecție de film urmată de Q&A cu protagonista Alina Șerban și jurnalista Ana Maria Ciobanu
Nu este deloc ușor pentru o mamă singură să își găsească echilibru în societate. Mai ales dacă are origini rome și este în mod constant victima rasismului și a discriminării. Cu toate acestea, uneori, viața oferă ocazii pentru a realiza visul (aproape) imposibil al unui viitor mai bun. Aceasta este, povestea lui Ali, personajul principal interpretat de Alina Șerban în lungmetrajului Gipsy Queen, realizat de Hüseyin Tabak în 2019.
Pentru rolul din filmul 𝘎𝘪𝘱𝘴𝘺 𝘘𝘶𝘦𝘦𝘯, Alina Șerban a fost desemnată de patru ori Cea mai bună actriță, printre care Cea mai bună actriță a Germaniei în 2020 de către Uniunea Actorilor din Germania. Pentru același rol, Alina Șerban a fost nominalizată la Premiile Academiei Germane de Film.
Proiecția va fi urmată de o discuție cu Alina Șerban, moderată de jurnalista Ana Maria Ciobanu, autoare a podcastului Obiceiul Pământului.
𝟭 𝗳𝗲𝗯𝗿𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲, ora 𝟭𝟵:𝟬𝟬 – 𝗣𝗮𝘃𝗶𝗹𝗶𝗼𝗻 𝟯𝟮 – 𝗚𝗼𝗲𝘁𝗵𝗲-𝗜𝗻𝘀𝘁𝗶𝘁𝘂𝘁
𝘔𝘢𝘳𝘧𝘢̆ 𝘶𝘮𝘢𝘯𝘢̆ 𝘴𝘢𝘶 𝘊𝘢𝘭𝘦𝘢 𝘥𝘶𝘳𝘦𝘳𝘰𝘢𝘴𝘢̆ 𝘤𝘢̆𝘵𝘳𝘦 𝘭𝘪𝘣𝘦𝘳𝘵𝘢𝘵𝘦
Live performance și dezbatere, plecând de la spectacolul „Oameni. De vânzare” (o producție a Teatrului German de Stat Timișoara)
Cu Ioana Iacob (actriță), Carmen Lidia Vidu (autoare și regizoare) și Germina Nagâț (membră a Colegiului CNSAS)
Moderatori: Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București, și Roxana Lăpădat
În aprilie 2022, Teatrul German de Stat Timișoara a prezentat în premieră producția sa de succes „Oameni. De vânzare”, un spectacol-eveniment de Carmen Lidia Vidu despre comerțul cu etnicii germani din România comunistă, aflată sub regimul lui Nicolae Ceaușescu.
Marfă umană sau Calea dureroasă către libertate este un showcase despre acest subiect marcant pentru istoria minorității germane: un live performance cu actrița Ioana Iacob, cu fragmente din spectacolul „Oameni. De vânzare” (o producție a Teatrului German de Stat Timișoara), precum și o dezbatere cu Carmen Lidia Vidu, autoarea și regizoarea spectacolului, și Germina Nagâț, membră în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). În cadrul discuției vor fi inserate și fragmente video din spectacol, cu interviuri realizate de Carmen Lidia Vidu cu personaje-cheie pentru desfășurarea acestei acțiuni de peste două decenii, precum avocatul Heinz Günther Hüsch, negociatorul din partea RFG, care a murit în octombrie 2023.