Modificări ale prezentului document
Această informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal este actualizată periodic, urmărind respectarea continuă a dispoziţiilor legale în această materie. Orice modificare a prezentei politici de confidenţialitate vă va fi notificată şi afişată pe site-ul nostru.
Scopul informării
Prezenta informare are ca scop explicarea într-o manieră simplă şi bazată pe transparenţă a categoriilor de date pe care le prelucrăm, precum şi a modalităţilor în care acestea sunt prelucrate.
Cine suntem
Institutul Francez din România – Bucureşti este unul dintre cele 150 de Institute şi Centre culturale franceze existente astăzi în lume şi subvenţionate de Ministerul Afacerilor Externe, având 2 misiuni principale: predarea limbii franceze şi promovarea culturii franceze, în cooperare cu diferiţi parteneri culturali.
Pentru a duce la îndeplinire aceste misiuni, Institutul Francez din România acţionează ca:
- Centru de resurse: cursuri şi examene de franceză generală şi de specialitate, mediatecă, cinema şi CampusFrance.
- Platformă de producţie, difuzare, de inginerie artistică şi culturală în parteneriat cu actorii culturali locali (instituţii, festivaluri, asociaţii).
- Loc de evenimente culturale şi de divertisment: expoziţii, lecturi literare, conferinţe, concerte.
Categorii de date prelucrate
Datele cu caracter personal sunt informaţii referitoare la o persoană fizică ce poate fi identificată, direct sau indirect, aceasta fiind persoana vizată.
IFR prelucrează următoarele categorii de date:
- Date de identificare: nume, prenume, CNP, seria şi numărul actului de identitate / paşaportului, dar şi alte informaţii conţinute în acesta (de ex: data şi locul naşterii, cetăţenia, adresa de domiciliu / reşedinţa, fotografie), e-mail, telefon;
- Informaţii referitoare la profesie, loc de muncă;
- Informaţii referitoare la formarea academică: studii, calificări, experienţă;
- Informaţii de natură financiară: cont bancar.
- A se consulta secţiunea “Cookie-uri” pentru detalii referitoare la informaţiile colectate utilizând cookie- uri.
Ce înseamnă prelucrarea datelor
Prelucrarea presupune efectuarea oricăror operaţiuni asupra datelor personale: colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea, modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea, punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea, combinarea, restricţionarea, ştergerea, distrugerea.
Cui aparţin datele pe care le prelucrăm
Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate indiferent de modalitate poartă denumirea de “persoane vizate”.
Persoanele vizate în procesul de prelucrare a datelor de către IFR sunt: clienţi, elevi, studenţi, cadre didactice, angajaţi, colaboratori, abonaţi la newsletter, abonaţi la bibliotecă/mediatecă, sponsori.
Scopul prelucrării
Scopurile pentru care IFR prelucrează datele cu caracter personal sunt:
- Cursuri: datele cu caracter personal sunt prelucrate în vederea înscrierii persoanelor vizate la cursurile desfăşurate de IFR;
- Examene: datele cu caracter personal sunt prelucrate în vederea facilitării accesului persoanelor vizate la examenele susţinute în cadrul IFR (DELF, DALF, TCF, DFP, TEF, TEFAQ);
- Biblioteca/Mediateca: datele cu caracter personal sunt prelucrate în vederea facilitării accesului la serviciile de împrumut cărţi, CD-uri, DVD-uri, tablete;
- Newsletter: datele cu caracter personal sunt prelucrate în vederea furnizării persoanelor abonate de informaţii de interes în domeniu (nu vom folosi datele pentru a vă trimite astfel de comunicări decât dacă optaţi în mod explicit pentru aceasta, având posibilitatea de a vă modifica opţiunea oricând);
- Marketing: datele cu caracter personal sunt prelucrate pentru a promova diferite evenimente/concursuri organizate de IFR sau în colaborare cu acesta (nu vom folosi datele pentru a vă trimite comunicări de marketing decât dacă optaţi în mod explicit pentru o astfel de comunicare).
Temeiuri pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
IFR prelucrează datele tale personale în scopurile menţionate anterior, în baza următoarelor temeiuri:
- Consimţământului valabil exprimat al persoanei vizate dacă acesta a fost acordat în scris (de ex: în caz de marketing sau în cazul abonării la newsletter);
- Pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte (de ex: cursuri, examene, achiziţionare servicii mediatecă);
- Interesului legitim al IFR (de ex: menţinerea unei evidenţe interne).
Cui sunt transmise datele
Destinatarii datelor personale pot fi:
- Persoana vizată;
- Furnizorii de servicii (furnizorii de servicii IT, furnizorii de servicii de contabilitate);
- Autorităţi publice centrale şi locale din România şi din alte ţări (FEI – France Education International, CCIP- Camera de Comerţ şi industrie Paris);
- Societăţi bancare (în cazul efectuării plăţilor prin intermediul acestora);
Perioada de stocare
Datele personale pot fi prelucrate de IFR, în vederea atingerii obiectivelor mai sus-menţionate pe tot parcursul relaţiei contractuale şi după finalizarea acesteia în vederea respectării dispoziţiilor legale aplicabile în această materie.
Drepturile persoanei vizate
Dreptul la informare: dreptul persoanei vizate de a fi informat despre felul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate.
Dreptul de acces: dreptul persoanei vizate de a întreba operatorul dacă datele sale sunt prelucrate, iar în cazul unui răspuns afirmativ de a obţine o copie a acestor date.
Dreptul la rectificare: dreptul persoanei vizate de a solicita corectarea şi completarea datelor personale inexacte sau incomplete pe baza informaţiilor pe care le furnizează.
Dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat”): persoana vizată are dreptul de a obţine din partea operatorului ştergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate dacă datele sunt prelucrate ilegal, fără consimţământ sau dacă datele nu mai sunt necesare scopului în care au fost prelucrate iniţial.
Dreptul la restricţionarea prelucrării – persoana vizată are acest drept în cazul în care: contestă exactitatea datelor, pe o perioada care permite verificarea corectitudinii datelor; prelucrarea este ilegală, iar persoana se opune ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricţionarea; datele cu caracter personal nu mai sunt necesare în scopul prelucrării, dar persoana le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă; persoana s-a opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei respective.
Dreptul la portabilitatea datelor: persoana vizată are dreptul de a primi datele cu caracter personal care o privesc şi pe care le-a furnizat operatorului într-un format structurat, utilizat în mod curent şi care poate fi citit automat şi are dreptul de a transmite aceste date altui operator, fără obstacole din partea operatorului căruia i-au fost furnizate datele cu caracter personal.
Dreptul la opoziţie: persoana vizată are dreptul de a se opune prelucrării care se bazează pe interesul legitim al operatorului, al unei terţe părţi sau pe interesul public. Dacă acest drept a fost exercitat, operatorul trebuie să justifice motivele ce stau la baza prelucrării şi să o suspende o anumită perioadă. Prelucrarea nu va mai opera decât în cazul în care operatorul demonstrează că are motive legitime ce o justifică şi că prelucrarea prevalează asupra intereselor, drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă.
Dreptul de a nu fi supus unei decizii automate cu efect semnificativ: persoana vizată are dreptul de a nu face obiectul unei decizii automate, inclusiv crearea de profiluri în cazul în care decizia are un efect semnificativ sau juridic asupra acesteia. Persoana vizată are, de asemenea, dreptul de a-şi exprima punctul de vedere, de a solicita intervenţia umană şi de a contesta decizia.
Persoana vizată îşi poate exercita aceste drepturi, individual ori cumulat, prin transmiterea unei cereri scrise, datate şi semnate, la sediul IFR Bucureşti din Bulevardul Dacia nr. 77, 020051, Bucureşti, România sau prin mail: accueil@institutfrancais.ro.
Cum protejăm datele cu caracter personal
La nivel intern, aplicăm politici şi standarde de siguranţă, luăm măsuri tehnice şi organizatorice (proceduri de securitate informatică) pentru a asigura confidenţialitatea şi integritatea datelor cu caracter personal şi a modului în care acestea sunt prelucrate.