Primăvara poeților 2021- cea de-a 23 a ediție, „Dorința”

martie 17, 2021

Discuție cu CHARLES GONZALES realizată de către Muriel AUGRY-MERLINO

  • Domnule Charles Gonzales, sunteți actor, regizor și practicați această meserie de mulți ani. Ați dori să ne împărtășiți motivele care v-au determinat să alegeți teatrul și să ne vorbiți despre parcursul dumneavoastră artistic?

Soarta m-a îndemnat să urmez cariera tatălui meu, cea de avocat. Dar, după câteva luni urmate la facultatea de drept din Montpellier, orașul în care m-am născut, am înțeles destul de bine că această meserie nu mi se potrivește, iar tatăl meu (o persoană magnifică) m-a înțeles destul de bine. Am început să studiez teatrul din 1972 la Conservatorul Național de Muzică și Artă Dramatică din Montpellier. În câteva luni am studiat cât ar fi studiat alții în 50 de ani… O viață!

Am jucat în 1970 într-o piesă a lui René Escudié „Ziua dominantei” realizată de Paulette Riennaud pe care nu o voi uita niciodată. Ea coordona o echipă de amatori din care făceau parte sora și fratele meu, datorită lor am intrat în lumea teatrului.

Apoi, la conservatorul din  Montpellier, Michel Touraille a fost profesorul meu de teatru și datorită lui am început să mă pregătesc pentru admiterea la Conservatorul din Paris.

După un timp, am fost admis la Conservatorul Național Superior de Artă Dramatică din Paris. În timpul cursurilor lui Pierre Debauche am descoperit dragostea plecând de la vocale, consoane ajungând până la alexandrinul din proză și în final teatrul în calitatea de lung poem dramatic. Asta va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu.

După trei ani de studiu în această școală unică în care am învățat și aprofundat noțiuni despre meseria de actor, am fost imediat angajat pentru a juca alături de Maria Casarès care a devenit între timp colega mea de teatru. După asta a urmat Teatrul Național Popular de la Villeurbanne care se află sub coordonarea directorului, Roger Planchon. Jean Louis Barroul m-a angajat imediat în compania sa. Foarte repede după asta, directorul teatrului Atelierului din Paris, Pierre Franck, mă angajează în piesa „Avarul” scrisă de Molière să joc alături de genialul actor, Michel Bouquet pentru a interpreta rolul lui Valère. O aventură magică care va dura 2 ani. După aceea am jucat în Comedia Câmpurilor la Festivalul din Avignon. Acolo au fost mai multe creații a festivalului din Avignon.

Lista este lungă, foarte lungă și conține mai mult de 250 de piese. În cei 50 de ani de carieră am jucat de asemenea rolul de narator în mai multe opere. După am rămas liber, nedorind să răspund afirmativ niciunei alte oferte în afară de cea a textului, a marelui text, a suflului, al poeziei, al structurii clasice sau contemporane.

Da, textul, cel care ajunge în final în fața publicului presupune o muncă enormă. Aceasta reprezintă în fapt cea mai mare misiune a teatrului. Nu m-am abătut niciodată de la această regulă, fie că vorbim de teatru, televiziune ori cinema.

Fiind atât de implicat în aventurile extraordinare ale teatrului am reușit să particip simultan la recitaluri poetice fie că vorbim de canale la radio precum France-Culture și France-Inter în Maison de la Poésie sau pe marile scene ; mă gândesc la Teatrul Poemului din Bruxelles pe care l-a coordonat atât de magistral și corect, Monique Dorsel. Am practicat de asemenea pentru o lungă perioadă de timp arta dublării în calitate de director artistic la Audiophase pentru Artă. De asemenea am creat „Nocturne” fiind pentru mai mult de 10 ani director artistic la Muzeul Rodin din Paris. Și bineînțeles, alte aventuri, dar timpul nu îmi permite, aș insista prin urmare pe una dintre ele, care a fost cea mai determinantă. Aș vrea să vorbesc despre Charles Gonzales care devine Camille Claudel, Therèse d’Avila și Sarah Kane la teatrul Lucernaire apoi teatrul Mathurins și o întoarcere în lumea întreagă pe care o narez într-una din cărțile mele publicată la editura La feuille de Thé.

După cum v-am spus deja aș putea povesti ore în șir despre parcursul meu profesional însă asta ar presupune o resursă mare de timp. Așadar doresc să închei prin a vă răspunde la prima întrebare: O viață consacrată Artei.

  • Dumneavoastră ați citit, ați recitit și ați declamat poezia. De ce această alegere? Care este relația dumneavoastră cu poezia?

Da, întotdeauna am citit poezie, a fost ca o hrană pentru suflet pentru mine, ba chiar pot spune că a fost vitală. Am practicat mereu poezia și încă continui să o fac. Nu pot încă să separ recitalul poetic de teatru. De fapt, încă din copilărie m-am hrănit cu poezia. Am avut șansa de a avea un tată care era prieten cu celebrul poet spaniol, Federico Garcia Lorca. Dragostea mea pentru acest poet este vitală. Pe lângă talentul său de pianist, tatălui meu îi plăcea să declame marile texte din repertoriul spaniol și în special cel al Secolului de Aur. Vă imaginați un copil care îl aude pe tatăl său expunând lungi tirade de Tirso de Molina savurând o paella delicioasă? O splendoare! Mi-a rămas întipărită în suflet intonația sa atât de corectă. Și care ar putea fi modul de învățare mult mai prielnic decât faptul de a fi crescut în jurul unor texte somptuoase, încărcate de poezie și dragoste pentru cuvintele recitate chiar de tatăl tău? Această șansă a fost a mea! Mă gândesc la asta în fiecare zi fără nicio excepție. Și apoi, destul de frecvent îl ascultam pe Léo Ferré fredonând despre Baudelaire, Rimbaud, Apollinaire în camera mea de adolescent. Mai târziu am făcut cunoștință cu Léo și i-am mărturisit despre asta. De fapt, mi-am dat seama că motivele pentru care am ales poezia sunt foarte diverse dar care mi-au adus acelasi scop în viață, dragostea pentru cuvinte în toată splendoarea lor. Nu-mi pot concepe viața fără poezie, fără orice formă de poezie care îmbină dragostea de limbă cu drumul zicerii.

  • Există poeți care v-au inspirat? Care sunt si de ce ?

Poeții care mă însoțesc tot timpul sunt Rimbaud, Baudelaire, Lorca, Anna de Noailles, Pierre Albert Birot, Cocteau; ei sunt cei care m-au inspirat încă din copilărie.Pentru poezie, finalul secolului al  IX-lea și începutul secolului XX  a reprezentat orientarea către un limbaj profund, luminos, care tinde să pătrundă în cele mai ascunse unghere ale sufletului. Întâlnesc aceste trăsături la poeții pe care i-am menționat deja, dar și la poeții contemporani  precum Henri Pichette, Charles Juliet, Adonis, Serge Pey, Christian Bobin, Lydie Dattas pe care îi redescopăr în fiecare zi.

  • Dumneavoastră ați mai participat și la edițiile anterioare ale “Primăverii poeților”. Ce părere aveți despre această inițiativă?

Da, am participat la multe ediții ale acestui eveniment grație creatorului său inițial, Jean Pierre Siméon,  el însuși un poet desvârșit și un prieten pe care îl iubesc. Consider că această manifestare este primordială.

Primăvara este sezonul în care totul înflorește, în care lumea renaște… Dar, eu totuși visez la crearea celor “Patru anotimpuri ale poeziei”, fiecare dintre ele fiind un omagiu adus poeziei, atât de batjocorită astăzi prin scrisul repezit, prin limbajul codat al sms-urilor, vulgaritatea și chiar violarea limbii. Cum putem măcar să visăm la voci puternice cu “Lol”(laughing out loud, din eng),  “Biz”(bisous), “Mdr”(mort de rire), “Bjr”(bonjour) și mai ales “Jtm”(Je t aime) pentru a spune “te iubesc”! Iubesc dragostea veritabilă și detest acest viol mizerabil.

Nu, nu sunt de modă veche,  sunt doar  scandalizat de această tortură asupra limbii, care trebuie să fie protejată pentru bogăția sa atât de modernă, atât de uluitoare, cu atât mai mult limba noastră franceză  ce ne dă infinite posibilități să vorbim despre vise și despre realitate.

  • În 2018 tematica a fost Înflăcărarea, în 2019 Frumusețea, în 2020 Curajul. Iată-ne în 2021 cu Dorința, o temă superbă și în asentiment cu perioada pe care o traversăm. Ce reprezintă pentru dumneavoastră Dorința?

Am participat atât în 2019 cât și în 2020 la cele două manifestări pe care le-ați amintit, dar cred că cea de anul acesta, marcată de pandemie, nu este doar primordială ci și benefică. De fapt, de la apariția acestui virus, a carantinei și a tuturor restricțiilor, a numărului mare de internări, parcă avem mai mult  contra-dorințe, să spun așa. Și observăm acest lucru  mai ales la tinerii care parcă și-ar dori să dispară, să-și șteargă urma, să-și curme existența, ceea ce este îngrozitor!

Poezia înseamnă viață! “Primavăra  poeților “ ne dă șansa să visăm la un mâine mai bun …azi când comunicarea, viitorul, relațiile, toate trec prin filtrul măștii și al internetului. A  dispărut complet dorința? Chiar și aceea de a face ceva în singurătatea sa?

Dorința trebuie să rămână acel impuls  de a împărtăși cu toate simțurile, cu mirosul, gustul, auzul, prin intermediul cuvintelor, atingerilor și al limbajului poetic ce însumează toate aceste simțuri.

Un cuvânt, un vers, o rimă, o imagine, un sunet, o răsuflare, un zgomot al gurii, punctuația împărtășită, un moment de tăcere în timpul recitării de poezie sunt esențiale pentru a reinjecta dorința mai multor persoane, fie că sunt prezențe sau nu. Nu trebuie omis nimic!

Dar iată din păcate că această ediție se va întâmpla online, pe platform Zoom, din cauza acestui  virus care nu a încetat încă să ne dea lumea peste cap. Dar poezia este atât de carnală, de senzuală, de violentă  și excitantă totodată. Rostită cu voce tare, ea este cât se poate de reală, chiar și în acest an al frustrărilor și al izolării.

Poezia rostită este un trup încordat, un arc bandajat și este  iubită în orice formă a sa.

Poezia este trezirea celor mai mistuitoare dorințe ale noastre! Ea este atât de senzuală, atât de erotică în această înlănțuire de cuvinte, de tăceri, de răsuflări, de enigmă și de realitate ce trece dincolo de barierele online-ului.

Aștept să ne putem reîntâlni, să ne putem atinge, să putem simți și să ne simțim unii pe ceilalți… Într-un cuvânt să revenim la arta poetică autentică!

6) În 2021 să îmbrățișezi o carieră în teatru sau să te lansezi în literatură sunt alegeri cu adevărat îndrăznețe; ce sfaturi ați da tinerei generații?

Răspunsul meu la această întrebare este categoric să-și dea frâu liber dorințelor  și să aibă curaj să îmbrățișeze această carieră, teatrală sau literatură,  oricât de dificilă li s-ar părea!

Odată ce dorința își face loc în suflet nimic nu poate sta în calea acestor două alegeri. Însă totul se poate realiza doar prin muncă. Chiar dacă există iubire și dorință,  visul nu se poate îndeplini fără un efort constant, fără muncă, muncă și iar muncă!

Nu lăsați nimic la voia întâmplării, aveți încredere în vocea voastră interioară, în propria poezie a existenței. Lăsați-vă purtați de vânt încotro vă cheamă dorința voastră.

7) Ați fost acum câțiva ani în România, la Suceava. Ce amintiri aveți de atunci? Ați vrea să reveniți? Este una din dorințele de pe lista dumneavoastră?

Am fost în Suceava în 2018 la premiera piesei de teatru Rinocerii de Ionesco, în regia prietenului meu, Alain Timar,  la Teatrul Matei Visniec.

Au fost  trei motive care m-au făcut să vin. Primul este prietenul meu, Alain Timár cu care am o relație minunată atât pe plan artistic cât și uman. Al doilea motiv este pasiunea pentru Eugen Ionescu, pe care l-am cunoscut bine și care a fost unul dintre oamenii cei mai importanți pe care i-am întâlnit în Paris, alături de Samuel Beckett și Octavio Paz.

Și în sfârșit al treilea motiv, pentru că m-am simțit întotdeauna apropiat de poporul român, de cultura sa și bineînțeles de limba sa cu origini latine. Și trebuie să vă mărturisesc că atunci când  aud vorbindu-se în română, înțeleg ce se spune. Ce bucurie! Visul meu este să revin în România, dar de această dată nu în calitate de spectator ci de actor, să pot oferi publicului texte frumoase, să pot apoi să discut cu el.

Sper din tot sufletul ca visul meu să se îndeplinească și de ce nu, să organizez un atelier de teatru pentru studenții la actorie, să discutăm despre exigența jocului poetic și teatral.

În orice caz, îmi face o deosebită plăcere  să inaugurez Primăvara poeților cu tema dorinței

și totodată să particip la această manifestare. Sunt sigur că în ciuda pandemiei, entuziasmul  nostru va depăși granițele ecranului și sărbătoarea poeziei  va fi proclamată.