Apropiați. Spargem zidurile
CLUJ-NANTES 2021. ETAPA 2
În 2021, Institutul Francez din Cluj–Napoca a iniţiat proiectul „Apropiaţi. Spargem zidurile” pentru a aniversa, într-o manieră inedită, cei 30 de ani ai săi de existență, dar şi 30 de ani de înfrățire între orașele Cluj-Napoca și Nantes printr-un schimb de artiști de street art între cele două orașe. Aceștia, susținuți de cele două municipalități și inspirați de tematica „Apropiați”, realizează câte un mural de mari dimensiuni la Nantes și la Cluj-Napoca pentru a reafirma importanța cooperării și a solidarității artistice, precum și puterea artei de a sparge barierele și de a consolida prietenia franco-română.
După lucrarea monumentală realizată la Nantes de echipa clujeană de artiști stradali Kero Zen și Ocu la finalul lunii iulie (vezi video aici), a venit rândul artiștilor francezi de la Studio Katra, Antoine Gripay și Camille Pansard, să vină la Cluj-Napoca între 15 și 29 octombrie 2021 pentru a onora aniversarea a 30 de ani de înfrățire între cele două orașe prin realizarea unei fresce murale cu totul speciale.
Amplasată la începutul străzii Constanța, pe un zid aparținând Eparhiei Reformate din Ardeal, lucrarea imaginată de Studio Katra ia forma unui acordeon colorat desfășurat pe cei 40 de metri ai peretelui și celebrează diversitatea celor două culturi, franceză și română, precum și legăturile care le unesc, integrând în mod ludic atât referințe specific franțuzești, precum vinul roșu sau simboluri heraldice bretone, cât și elemente românești precum ia, ursul, liliacul, munții Carpați sau minele de sare. Numeroasele treceri dintre elementele frescei fac referință la noțiunile de pasaj, de retransmitere și întâlnire, iar elementele naturale, precum albina sau ursul amintesc de importanța biodiversității, în timp ce trunchiul de copac retezat este o referință la exploatarea excesivă a pădurilor.
Vezi fotografiile frescei realizate pe strada Constanța
Proiect realizat de Institutul Francez din România la Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca, Primăria Nantes, Asociația Launloc, Studio Katra.
Mulțumiri: Eparhia Reformată din Ardeal, Panorama Business Inn, Accent Advertising.
BIOGRAFIA ARTIȘTILOR
Studioul Katra este o agenție pluridisciplinară fondată în 2011, compusă din oameni creativi specializați în domeniile grafismului, produsului, picturii murale, designului de produs și a amenajării spațiului urban. Studioul oferă caracter cartierelor prin fresce artistice, ateliere și instalații urbane.
Asociația Launloc a luat naștere în anul 2015, în Cluj, crescând și dezvoltându-se printr-un program bazat pe expozitii, dar și proiecte comunitare. Conceptul de bază este crearea unui spațiu de liberă exprimare, care să nu țină cont de imperativele pieței, trenduri sau cunoștințe academice, ci să dea frâu liber creativității. Susțin tinerii artiști prin diverse call-uri pentru expoziții și evenimente. Proiectele lor nu se limitează doar la înfrumusețarea unui spațiu, ci caută să găsească soluții de conviețuire bazate pe folosirea în comun a spațiului, a resurselor materiale și creative, pe ideea de comunitate.