Capitolul 2 din Dispariții în peisaje

Flaviu Rogojan – Ana-Maria Deliu

Curatoare: Edith Lázár

31 octombrie – 1 decembrie | La Cave | Institutul Francez Cluj-Napoca
Vernisaj joi, 31 octombrie, ora 18
Program de vizitare: luni – vineri, 10 – 17

„Atunci când era încă o planetă tânără, Pământul se rotea foarte repede – atât de repede încât o parte a zburat în spațiu, iar Pacificul este cicatricea lăsată în urmă.” – Julia Armfield, Our Wives Under the Sea*

Întinderea Cosmosului și adâncurile Oceanului constituie o vastitate pe care o putem cartografia doar prin intermediul tehnologiei și poate de aceea ambele sunt atât de încărcate de mister.

Odată ce treci de linia Kármán, granița imaginară care desparte Pământul de spațiul cosmic, atmosfera pământului devine tot mai subțire, oxigenul se rarefiază și întunericul cosmosului se revarsă. Mai departe totul plutește, uneori în acord cu forța de atracție a planetelor. Sub nivelul mării însă, după Mesopelagic sau zona de miez-de-nopte, pe măsură ce oxigenul se rarefiază plutirea devine o scufundare, unde greutatea apei o anulează pe cea a corpurilor. Mai departe, în zonele abisală și hadală (după zeul grec al lumii sub-terane) totul se pierde – nici o cădere nici vreo levitație acvatică, doar o formă diferită de a lăsa dus un corp, corpuri despre care știm prea puține.

În întuneric nu există timp, sau cel puțin nu în maniera în care l-am percepe în mod obișnuit. Ordonarea zilei și a muncii se destramă fără ajutorul dispozitivelor tehnologice. Într-o istorie a somnului, Eluned Summers-Bremner nota că presupunem adesea că noaptea și somnul se potrivesc pentru ceea ce le lipsește – lumină și activitate. Însă ambele au fost întodeauna un spațiu plin: și noaptea, și luna, și stelele, și marea și mareele, toate au propriile lor cicluri și ritmuri. Tânjim de fapt după uitarea de sine pe care lipsa luminii o poartă.**

Ce se petrece în adâncurile acestor spații inaccesibile? Acolo unde nici un semnal nu ajunge, unde lumina nu pătrunde și unde timpul însuși pare suspendat. Oare se destramă simțurile? Sau poate, în absența familiarului, se transformă în altceva, încă necunoscut, care ne permite să privim altfel granițele trasate cu atâta încăpățânare?

În imensitatea spațiului cosmic, Flaviu Rogojan relatează călătoria unei micuțe sonde spațiale trimise pe o orbită similară cu cea a Pământului în jurul soarelui, cu care NASA a pierdut legătura în 2013. Îmbinând ficțiunea speculativă cu date istorice, lucrarea video aduce în discuție legătura dintre observația umană a corpurilor cerești și istoria colonială a instrumentelor de măsurare a timpului, a căror linearitate perturbă ritmurile naturale sau le frânge pe cele care-i diferă. Departe, în adâncul spațiului, dincolo de orice contact, se întrevede însă o nouă posibilitate de viață a sondei spațiale.

Ana-Maria Deliu descinde treptat în adâncurile unei mări primordiale, zonă după zonă, dincolo de punctul în care lumina dispare și odată cu ea cartografia terestră. Această scufundare ia forma unei coregrafii poetice și intuitive a legăturilor emoționale ce reflectă asupra unei bio-contaminări prezente în viețile noastre. Corpurile umane sunt în mare parte apă, apă în care a rămas prinsă o parte din ocean, și unde alte corpuri și fragmente din trecut continuă să plutească într-o hidro-logică a existenței.

Uneori plutim, suspendați într-o stare ce pare să se prelungească, ca un echilibru fragil – o flotabilitate neutră. Alteori, respirăm în ritmul a tot ce ne înconjoară, aproape de marginile unor realități pe care le simțim fără să știm dacă le vom accesa vreodată. De undeva din adâncurile întunecate, cercetătorii susțin, pare că se produce totuși oxigen.***

* ‘That when the earth was young it rotated very quickly – it went so fast that part of it flew off into space and the Pacific is the scar it left behind.’ Julia Armfield: Our Wives Under the Sea, Pan Macmillan, 2022
** Eluned Summers-Bremner: Insomnia: A Cultural History, Chicago: University of Chicago Press, 2008.
*** Andrew K. Sweetman et al.: Evidence of dark oxygen production at the abyssal seafloor, Nature Geoscience vol. 17, pp. 737–739 (2024)

Ana-Maria Deliu explorează ficțiuni speculative, lumi mai-mult-decât-umane și relații ecologice, prin poezie, artă contemporană și cercetare academică. Este asistent universitar la Facultatea de Litere și Arte în Sibiu. A publicat articole cu acces liber, printre care „Thoughts on Porous Skins. A Matter of Design” în outofstock.xyz (coord. de Edith Lázár), și „State of the Art: Literary Studies in the Antropocene” în Metacritic Journal for Comparative Studies and Theory 2/2023, număr despre post- și eco-critică coordonat alături de Laura Pavel și Paul Paraschiv. A participat ca research-performer la Institutul KW pentru Artă Contemporană din Berlin în timpul Hackathon-ului Black Swan: The Communes (2021) și la Festivalul ConTempo din Kaunas (2022) într-un research-performance coordonat de Lene Vollhardt și The Sphere. A făcut parte din Autumn School of Curating 2022 (Centrul Cultural Clujean și Art Encounters Foundation). A citit poezie la evenimente precum Discuția Secretă (Cluj, 2023) și Zilele Poeziei la Cărturești (Cluj, 2024).

Flaviu Rogojan este artist și curator din Cluj. Lucrările sale trasează adesea referințe la momente din istoria științei, a tehnologiei sau a jocurilor video, și îmbină aceste narațiuni cu strategii ale artei conceptuale pentru a reflecta poetic asupra relațiilor sociale sau politice ale lumii stratificate în care trăim. Din poziția de curator este interesat și urmărește contexte istorice sau geopolitice pentru a dezvolta proiecte curatoriale site-specific. A expus în contexte naționale și internaționale: Planetario Porto – Institute for Astrophysics and Space Sciences, Akademie Schloss Solitude, Kunstverein Niederösterreich, Bienala Art Encounters Timișoara, Media Art Festival Arad și Salonul de Proiecte în București. În 2022 a fost în rezidență artistică la Academiei Schloss Solitude (Stuttgart, Germania). Este co-curator al Off Season – rezidență de cercetare al litoralului albanez, membru al colectivului curatorial Aici Acolo și al unui nou colectiv centrat pe geografii ale deltei – Sharing food, writing recipes and other traveling non-apocalyptic toolkits.

Despre seria de expoziții Dispariții în peisaje
Ce înseamnă să te pierzi într-un peisaj? Ce povești se dezvăluie atunci când prezența umană se dizolvă treptat? Inspirată de „Death by Landscape” a Elviei Wilk – o colecție de eseuri despre experiențe transformative și feluri de a povesti complexitatea lumii noastre și dincolo de centralitatea figurii umane, eseuri pe care curatoarea și artiștii invitați le-au citit împreună, seria de expoziții va propune diferite manifestări ale unor dispariții în peisaje (vanishing into landscapes), ca maniere de a reflecta asupra ecosistemelor din care facem deja parte. Prin povestiri speculative despre stranietatea mediilor pe care le locuim, înțelegeri diferite a naturii și fascinația față de lumile accesibile doar prin mijloace tehnologice, astfel de peisaje caută să facă loc unor perspective în care umanul și lumea non-umană se împletesc.

Parteneri: Domeniile Franco-Române · Île de France