Un ritual al soarelui și al lunii

Prezentare și discuție cu artiștii Adina Oros și Cédric Cherdel

Participarea este gratuită în baza înscrierii prin e-mail la info@omcc.ro până luni, 6 octombrie, ora 17:00. Prezentările și discuțiile vor avea loc în limba engleză.

OM Centru Coregrafic și Institutul Francez vă invită să descoperiți universul creativ al Adinei Oros, muzician și al lui Cédric Cherdel, coregraf. Cei doi au avut ocazia de a lucra timp de o lună împreună pe teme legate de ritual, ritm și mișcarea.

Prin procesul lor artistic, fiecare gest, fiecare puls, fiecare respirație face parte dintr-un dans care leagă efemerul de etern, invitând publicul să fie martor al transformării.

„Aceast proiect este rezultatul unei rezidențe comune între mine, ca muzician, și Cédric, coregraf.
Împreună, am studiat ritualul — prin ritm, prin cuvânt, prin mișcare și prin practică zilnică.
Soarele și luna ghidează această explorare: opuse, și totuși legate unul de celălalt, răsărind și apunând în același ciclu etern.
Îl văd ca pe o incantație a dualității — lumină și umbră, respirație și tăcere, mulți și unul.
În inima ritualului se află ritmul.
Pulsul, repetiția, transa.
În cercurile străvechi era toba. Astăzi este linia de bas, pulsația electronică ce adună corpurile în mișcare, care ne poartă către o stare comună de prezență.
Aceste ritmuri sunt cel mai aproape de ritualul de acum — petreceri ce devin ceremonii, dansuri ce devin ofrande.
Prin muzică, prin ritm, prin corpul aflat în mișcare, căutăm locul unde aceste forțe se întâlnesc — unde ritualul devine prezență, iar prezența devine transformare.”
Adina Oros

„Prin BODY&SPACE, încerc să înțeleg ce este un ritual. Din ce este alcătuit? Ce ne aduce? Ce transformă? Și de ce aceste celebrări, aceste constante culturale, ne sunt atât de necesare?
Astfel, la OM Studio, în fiecare zi m-am străduit să experimentez ceea ce numesc o rutină artistică, care ar putea fi definită ca exercițiul unei serii de acțiuni organizate în timp și spațiu, cu scopul de a crea un dans ce ar căpăta o dimensiune ritualică, precisă și reproductibilă.
Voi interpreta acest dans la apus, în momentul în care Luna și Soarele sunt vizibile și se întâlnesc din nou. Așadar, cu ajutorul artistei Adina Oros, construim punți între practicile noastre și vom propune un preludiu al acestui dans…”
Cédric Cherdel