Voyages numériques / Călătorii digitale / Digital Journeys

Circuit de expoziții, instalații și proiecții dedicat artelor digitale și artelor video
 

24–26 noiembrie
ArtMelange | Biju Gallery |
Camera | Casa Matei | La Cave | Centrul de Interes | Centrul pentru Tineret (un proiect al Centrului Cultural German) | Cinema Arta | Magazin Central et. 4 | Matca artspace

Asemeni unei nopți a galeriilor, evenimentul Călătorii digitale vă invită să descoperiți arta digitală sub diverse forme, pe durata unui weekend în mai multe spații din oraș.
Prin intermediul expozițiilor, instalațiilor și proiecțiilor, artiștii invitați vor aborda fiecare în manieră proprie chestiuni legate de imaginea virtuală și peisajul mental. Proiectul oferă o scenă deschisă lucrărilor artistice care explorează și interpretează peisaje interioare și imaginare ale spiritului uman și pun accentul pe emoții, gânduri, amintiri și stări mentale.

FICȚIUNI INSTABILE
Expoziție colectivă
Faye Formisano, Olivier Bémer, Grégory Chatonsky, Virgil Puiac, Agata Olteanu, Peter Leidl & Márton Gáspárik, Gergely Mátyás
Curator: Horea Avram
Titlul acestei expoziții reia termenul de ficțiune în cel mai simplu sensul al său, urmărind etimologia cuvântului, latinul fingere, care are mai multe înțelesuri: 1) a modela, 2) a inventa și 3) a se preface. Ficțiunea nu este deci doar o lume inventată, ci o poveste legată prin legături complexe de realitate. Imaginația și imaginarul joacă aici un rol crucial. Iar printre multiplele semnificații ale ideii de imaginar, cea construită în raport cu iluzia este cea pe care o explorăm în cadrul acestei expoziții.
Vineri, 24 noiembrie: 18.00–22.00
Sâmbătă, 25 și duminică, 26 noiembrie: 14.00–19.00
UBB (Magazin Central, et. 4), str. Regele Ferdinand 22

THE LETTER X
Morgane Baffier
Expoziție personală
Morgane Baffier elaborează conferințe performative, în același timp poetice și politice. Cu un umor coroziv ea deturnează formatul de conferință, luând pe rând rolul de expertă sau de neofită. La Camera ea prezintă o instalație video care materializează o prelegere performativă în limba engleză a avatarului artistei pe tema literei X. „Litera X este factorul necunoscut, dar este și litera folosită pentru a vorbi despre pornografie. Recent, Elon Musk a redenumit Twitter „X”. Însă de unde vine misticismul din jurul acestei litere? Și care sunt consecințele sale?”
Vineri, 24 noiembrie: 18.00–22.00
Sâmbătă, 25 și duminică, 26 noiembrie: 17.00–20.00
Camera, str. Albert Einstein 6

CONSTELLATIONS
Lucrări din colecția Espace Multimedia Gantner (Franța)
Susan Hiller, Enzo Schott, Ugo Arsac, Lauren Huret, Pierre Alféri
Spațiu atipic și unic în Franța, Espace Gantner construiește de peste douăzeci de ani o colecție axată pe artele digitale, într-un sat de 2000 de locuitori. Expoziția reunește lucrările a 5 artiști din generații diferite. Fiecare dintre ei chestionează, în stil propriu, natura realității, a percepției și a conștienței, creând punți între lumea interioară și cea exterioară.
Vineri, 24 noiembrie: 18.00–22.00
Sâmbătă, 25 și duminică, 26 noiembrie: 14.00–19.00
Casa Matei, str. Matei Corvin 3

THE ENTROPIST
Sabina Suru – instalație participativă / video generat de IA
Incapacitatea de a înțelege ceea ce se ascunde în spatele colectării și tratamentului informațiilor noastre constituie o sursă de anxietate. The Entropist confruntă gândurile și temerile noastre prin revelarea creaturii tehnologice într-o lume fizică, forțându-ne să punem sub semnul întrebării viața noastră privată și controlul nostru asupra acestei creaturi, despre care știm mult mai puține decât știe ea despre noi.
Sabina Suru – direcție artistică
Andrei Tudose – curatoriere
Cristi Balaș – programare
Cătălin Crețu – design de sunet
Mulțumiri: Marginal, Qolony, Irina Marinescu, Floriama Candea
Vineri, 24 noiembrie: 18.00–22.00
Sâmbătă, 25 și duminică, 26 noiembrie: 14.00–17.00
Biju Gallery, str. Memorandumului 17

I COULD ALSO MAKE A LIST OF
Un proiect de Julie Vacher în colaborare cu studenții Masteratului de bandă desenată și desen animat al UAD, coordonați de Alice Iliescu, Bencze László și Mihai Guleș
Artist video, Julie Vacher pune în scenă procesele de transformare care au loc în cadrul raporturilor dintre oameni, dintre oameni și non-umani, dintre ființele vii și mediul lor, într-o eră în care coexistă fizicul și virtualul. Fiind invitată să conducă un atelier de o săptămână cu un grup de studenți ai departamentului de animație al UAD, ei vor prezenta rezultatele acestui proces creativ colectiv.
Vineri, 24 noiembrie: 18.00–22.00
Sâmbătă, 25 și duminică, 26 noiembrie: 14.00–19.00
Art Melange, Palatul Jósika, pța. Unirii 10, la etaj

WAITING ROOM
Expoziție multimedia de Iulia-Dana Pușcașu și Baptist Gheeraert 
Cei doi artiști explorează complexa interacțiune dintre imaginar și real, folosind referințe din diverse discipline științifice și paradigme filosofice. Urmând o abordare deopotrivă meticuloasă și experimentală, lucrările sunt elaborate prin intermediul diferitor instrumente, de la inteligența artificială și construcții 3D la explorarea liberă a montajului video. Imageria rezultată este lăsată în voia privitorului, care se regăsește în sala de așteptare: un spațiu latent, simbol pentru unele dintre cele mai fundamentale preocupări privind experiența conștientă de zi cu zi.
Vineri, 24 noiembrie 18.00–22.00
Sâmbătă, 25 și duminică, 26 noiembrie: 14.00–19.00
La Cave, Institutul Francez, str. I.I.C. Brătianu 22

HYPERBOREAN RUINS
Instalație de Toma Bărbulescu
În cadrul expoziției Twisted Lullabies, artistul prezintă o nouă lucrare audio-video care explorează o teorie a conspirației privind structurile megalitice din Carpați. Instalația folosește filmări realizate de drone în diverse zone ale munților Carpați, care au fost trecute apoi prin filtrul de inteligență artificială deepdreamgenerator.com și procesate cu ajutorul aplicației EBSynth.
Vineri 24 noiembrie: 19.00–22.00
Sâmbătă, 25 și duminică, 26 noiembrie: 18.00–21.00
Matca artspace, calea Turzii 21

MEANDERING RIVER
Kling Klang Klong
Instalație AV
Meandering River (râul șerpuitor) este o instalație audio-vizuală creată în colaborare de colectivul Kling Klang Klong și studio-ul onformative, ambele din Berlin. Lucrarea este compusă din imagini generate în timp real de un algoritm, muzica fiind compusă de inteligența artificială. Această operă de artă digitală face ca schimbarea să fie perceptibilă prin crearea unei conștientizări unice a timpului. Desfășurată pe mai multe ecrane, compoziția reinterpretează comportamentele dinamice ale râurilor prin vizualizarea și sonificarea impactului lor asupra suprafeței pământului.
Vineri, 24 noiembrie: 18.00–22.00
Sâmbătă, 25 noiembrie: 14.00–21.00
Duminică, 26 noiembrie: 14.00–19.00
Sesiune Meet the Artist: vineri, 24 noiembrie, 19.00
Centrul Cultural German – Centrul pentru Tineret, str. Iuliu Maniu 1

CHIMÈRE SONG
Julie Vacher
Pe deasupra peisajelor coastei de vest a Franței, o pasăre mecanică survolează mareele de alge verzi. Privirea sa străbate solurile nisipoase acoperite de o masă vâscoasă și proteiformă. Glasul său devine povestea peisajului, precum o odă adusă mareei. În paralel, radiografii digitale ale mareei verzi, ființă vie hibridă, pe jumătate naturală, pe jumătate poluată, sunt generate de tehnologiile de modelizare 3D fotogrammetrice la scară mică și mare. Progresiv, himera contemporană prinde formă și viață.
Proiecție și întâlnire cu artista
Sâmbătă, 25 noiembrie: 18.00
Centrul de interes, str. Fabricii de chibrituri 9

ARS ELECTRONICA ON TOUR
Festivalul de animație austriac Ars Electonica invită spectatorii la o călătorie pasionantă printre cele mai bune producții artistice actuale din sfera largă a animației digitale. Evantaiul de formate cuprinde scurt metraje de animație, documentare animate, lucrări video experimentale și abstracte.
Bilete disponibile aici
Duminică, 26 noiembrie: 18.00 – 19.00
Cinema Arta, str. Universității 3

TUR GHIDAT
ArtCrawl Cluj oferă tururi ghidate interactive prin spații de artă contemporană și creative, facilitând întâlnirea dintre public și artă. În cadrul unui ArtCrawl vizităm expoziții, ateliere sau evenimente, umblăm, întrebăm, discutăm, analizăm. ArtCrawls sunt ca și cum un prieten pasionat de artă te-ar duce în locuri surprinzătoare pe care nu le-ai fi găsit singur/ă.
Sâmbătă, 25 noiembrie: 14.00–16.00
Duminică, 26 noiembrie: 14.00–16.00
Informații suplimentare: https://www.facebook.com/artcrawlcluj/
https://www.instagram.com/artcrawlcluj/