Festivalul filmului francez la Cluj-Napoca
2-5 iunie 2022 • Site-ul festivalului
Tarife la Cinema Victoria: 20 lei preț întreg, 17 lei preț redus
Tarif unic pentru proiecțiile în aer liber din curtea Institutului Francez (▶) : 17 lei
Bilete disponibile în curând pe https://cinemavictoria.ro/
La Cluj şi în alte 10 oraşe din ţară – București, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureș – vă invităm la întâlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
„Nos yeux grand ouverts” / „Ochii noştri larg deschişi”, tema aleasă pentru ediţia din acest an, ne invită să ne întoarcem la esenţa artei cinematografice: privitul. Ne deschide, de asemenea, un evantai larg al viziunii asupra lumii din perspectiva regizorilor şi a regizoarelor filmelor selectate. Și nu în ultimul rând, ne încurajează să privim cu mai multă empatie destinul fiecărui popor, mai ales în contextul actual, şi să ne reamintim că suntem parte a unei familii europene unite. Iar cele patru secțiuni ale festivalului reflectă firul conductor al acestei ediții.
- Competiţia Tinerelor Talente – Lungmetraj pune în lumină vocile noi ale cinematografiei franceze, prin cinci remarcabile lungmetraje de debut care vor concura pentru Premiul Publicului.
- Competiția Tinerelor Talente – Scurtmetraj propune cinci producții cu un parcurs festivalier deosebit.
- Panorama filmelor anului, secţiunea clasică ce regrupează succesele recente ale cinematografiei franceze, recompensate în festivaluri sau plebiscitate de public, va prezenta în premieră națională titluri inedite precum comedia absurdă Viens je t’emmène / Eroul nimănui de Alain Guiraudie, povestea unui bărbat care, pe fundalul unor atentate teroriste, se îndrăgostește de o lucrătoare sexuală. Filmul, prezentat în permieră la Festivalul de la Berlin, deschide oficial anul acesta Festivalul Filmului Francez la Cluj.
- Regard vers l’Europe/ Privire către Europa este o nouă secțiune creată în contextul Președinției Franceze a Consiliului Uniunii Europene, care celebrează cooperarea cinematografică în Europa şi rolul determinant al Franţei în acest context, propunând coproducții franco-europeane marcante. În cadrul acestei secțiuni, invitat special la Cluj este regizorul român Cristian Mungiu care va prezenta cel mai recent film al său R.M.N., parte din Competiția oficială a Festivalului de film de la Cannes anul acesta. Filmul a fost turnat în principal la Rimetea (jud. Alba).
PROGRAM
Joi, 2 iunie | Vineri, 3 iunie | Sâmbătă, 4 iunie | Duminică, 5 iunie |
15h00 REGARD VERS L’EUROPE BREAKING THE WAVES Lars von Trier (2h39) | 15h00 REGARD VERS L’EUROPE ELLE Paul Verhoeven (2h10) | 15h00 COMPETIŢIA SCURTMETRAJ Diversi regizori (2h25) | 15h00 REGARD VERS L’EUROPE ROCCO E I SUOI FRATELLI Luchino Visconti (2h45) |
18h00 COMPETIȚIA LUNGMETRAJ I COMETE Pascal Tagnati (2h07) +18 | 18h00 PANORAMA ENQUÊTE SUR UN SCANDALE D’ÉTAT Thierry de Peretti (2h03) | 18h00 REGARD VERS L’EUROPE R.M.N. Cristian Mungiu (2h05) Proiecție urmată de o discuție cu echipa filmului | 18h00 COMPETIȚIA LUNGMETRAJ IBRAHIM Samir Guesmi (1h18) |
DESCHIDEREA OFICIALĂ 20h30 PANORAMA VIENS JE T’EMMENE Alain Guiraudie (1h40) | 20h30 COMPETIȚIA LUNGMETRAJ BRUNO REIDAL Vincent Le Port (1h41) +18 | 21h00 PANORAMA FRANCE Bruno Dumont (2h13) | 20h30 PANORAMA UN AUTRE MONDE Stéphane Brizé (1h37) |
▶ 21h30 COMPETIȚIA LUNGMETRAJ ENTRE LES VAGUES Anaïs Volpé (1h40) | ▶ 21h30 PANORAMA ORANGES SANGUINES Jean-Christophe Meurisse (1h42) | ▶ 21h30 REGARD VERS L’EUROPE POSSESSION Andrzej Zulawski (2h07) +18 | ▶ 21h30 COMPETIȚIA LUNGMETRAJ LES AMOURS D’ANAÏS Charline Bourgeois-Tacquet (1h38) |