Stări de interludiu
Andreea Zimbru
24 octombrie – 15 noiembrie 2019
Andreea Zimbru este o tânără artistă clujeană care urmează, în prezent, cursurile Școlii Doctorale din cadrul Universităţii de Artă și Design din Cluj-Napoca. Pornind de la subiectul experienţei cotidiene, practica sa artistică îmbină elemente aparent antagonice, precum relaţiile dintre previzibil/imprevizibil, banal/sublim, imaginile plastice situându-se la graniţa dintre certitudine și enigmă.
Transfigurarea spaţiului comun e realizată cu spirit ludic, aplicând filtre și reconfigurând realitatea. Titlul „Stări de interludiu” sugerează depășirea unor circumstanţe reale concrete, invitând spectatorul să exploreze, alături de protagoniștii picturilor, relaţia infinită cu necunoscutul.