T3XT1L 2.0
3-18 martie 2022, La Cave
Str. I.I.C. Brătianu 22
Program de vizitare: luni – vineri, 10:00–17:00
Purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței de siguranță sanitară sunt obligatorii pe toată durata vizitei.
În luna martie, luna francofoniei dar și a sărbătorii mărțișorului și a femeii, deschidem seria de proiecte La Cave 2022 cu o expoziție care aduce în prim plan atât femeile cât și tehnicile tradiționale ale artelor textile.
Lucrările sunt realizate de studentele departamentului Arte textile-Design textil al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca prin tehnici străvechi, precum țeserea, împâslirea cu acul dar și prin tehnici mixte ale artelor textile, interpretate în cheie contemporană, prin forme geometrice, florale sau abstracte și texturi jucăușe.
Artele textile sunt un mijloc ideal nu doar de conservare a tradițiilor și meșteșugurilor transmise din generație în generație mai ales pe linie maternă ci și un mijloc de integrare a acestora în viața omului modern. Prin artă, tehnici străvechi precum cea a țeserii sau tehnica împâslirii își găsesc locul și aplicabilitatea atât în domeniul design-ului de interior, prin diverse obiecte destinate decorării spațiilor, cât și în domeniul design-ului vestimentar unde tehnicile tradiționale de prelucrare a fibrei și a firului textil pot fi folosite pentru crearea unor texturi inedite ce cresc valoarea obiectului vestimentar.
Expun studenții Departamentului Arte textile-Design textil, nivel de studii Licență.
Cadre didactice coordonatoare: prof. univ. dr. Liliana Moraru, conf. univ. dr. Anca Pintilie, lect. univ. dr. Livia Petrescu, asist. univ. dr. Axenia Roșca, asist. univ. drd. Andreea Holotă, laborant univ. Vlad Bulgăr.