Francofonia la feminin

Francofonia la feminin

50 portrete de femei francofone din Transilvania

Nicolas Friess

20 martie – 4 aprilie 2018

Realizată în cadrul anului european al patrimoniului și cu ocazia lunii francofoniei, această expoziţie constituie un vibrant omagiu pentru 50 de femei de astăzi, care dau viaţă relaţiei bilaterale dintre Cluj-Napoca și spaţiul francofon.
Aceste cincizeci de chipuri reprezintă tot atâtea destine luminoase, care se împlinesc în arte, litere, știinţe sau afaceri. Cincizeci de destine care, în fiecare zi, ţes legături și dau substanţă prieteniei dintre poporul român, poporul francez și lumea francofonă. Iniţiată de Institutul Francez, misiunea creării acestei expoziţii a fost încredinţată artistului Nicolas Friess, care a pus în scenă un univers încrucișat: al genului, al francofoniei și al patrimoniului. Fiecare femeie a asociat portretului său un loc patrimonial din Cluj-Napoca sau o operă de artă preferată. Această expoziţie are deci un triplu mesaj. Ea amintește necesitatea de a recunoaște femeilor locul deplin care le revine într-o societate echitabilă, onorează francofonia și aduce un omagiu minunatului patrimoniu din Cluj-Napoca, reflexie a unei istorii multiculturale seculare.