Franța-România, priviri încrucișate

Franţa-România, priviri încrucișate

Anda Bercu × Nicolas Friess

18–25 aprilie, 6–10 mai 2019

Anda este o tânără fotografă care adoră Franţa și căreia îi place să se piardă pe străzile Parisului. Nicolas este un fotograf parizian pasionat de România și care a trăit mai mulţi ani la Cluj-Napoca. Cu ocazia deschiderii Sezonului Franţa-România la Cluj-Napoca, Institutul Francez vă invită să descoperiţi acest dialog al instantaneelor fotografice din cele două ţări.
Precum un schimb de cărţi poștale, fotografiile lor prezintă locuri de referinţă, precum Sfinxul din Munţii Bucegi sau Café de Flore din Paris, dar și locuri anonime, pline de șarm. În timp ce Nicolas e mai interesat de oameni, plasându-i în centrul fotografiilor sale, Anda este mai atrasă de arhitectură și lumină. Cu toate acestea, cele două serii degajă atmosfera specifică locurilor surprinse și creează un adevărat dialog între culturi.