Instagrafii

Instagrafii

Maria Brudașcă

26 februarie – 9 martie 2021

Conform DEX-ului, linia reprezintă o trăsătură „simplă și continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafaţă cu tocul, cu creta, cu creionul etc. […] care indică o limită” sau „[…] care leagă diferite puncte în spaţiu”. Linia Mariei Brudașcă reprezintă traseul între punctul zero, adică vidul suprafeţei, și punctul prim – dar, totuși, finit – unde sunt săvârșite personajele, alături de poveștile specifice.
Cu ajutorul unor simple linii se nasc naraţiuni care exprimă stări ale cotidianului, ce pot fi continuate sau dezvoltate la nesfârșit de către imaginaţia privitorului; sau chiar de artistă, cu ajutorul animaţiilor realizate prin tehnica frame-by-frame, un proces care presupune desenarea fiecărui cadru, operând prin modificări mai mult sau mai puţin evidente a desenului original și a căror alăturare formează mișcarea finală.
INSTAGRAFII propune instantanee similare fotografiei, artista folosind desenul ca mijloc de consemnare a experienţei timpului prezent, caracterizat de firesc, uneori chiar inconștient. Cele trei serii de lucrări explorează posibile paliere invizibile din sistemul de relaţii apărut prin împărțirea spaţiului public, fapt ce creează o scurtă senzaţie de familiaritate în vertijul cotidianului. Realizat in situ, demersul artistic devine un vehicul al observaţiei, în care efemeritatea momentului este surprinsă cu ajutorul schematismului, care invită privitorul într-un nesfârșit dialog vizual, în care propriile experienţe devin evocate.

Lina Țărmure, curatoare

Maria Brudașcă (n. 1989) este artist vizual, activând în principal în domeniile graficii, animaţiei, ilustraţiei de carte și educaţiei culturale. Din 2017 este doctor în arte vizuale al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, unde a absolvit și studiile de nivel licenţă și masterat, secţia de Grafică. Preocupată de rolul artei în transformarea și îmbunătăţirea mediului social, în ultimii ani a participat la numeroase proiecte orientate spre zona comunitară, dar și spre conștientizarea spaţiului public ca spaţiu comun. Cele mai recente expoziţii personale sunt „Patterns”, mOtOcO, Mulhouse, 2019, și „The Story of 1 Plus”, Plankton Gallery, Cluj-Napoca, 2018.
Pentru a achiziţiona lucrările, puteţi contacta artista la adresa mariabrudasca@yahoo.com