La trahison des images

La trahison des images

Gabriel Marian

8–22 noiembrie 2018

Imaginile și cuvintele nu mai sunt azi considerate ca veritabile punţi spre cunoașterea lumii, ele constituie mai degrabă obstacole care ne ţin adesea departe de viaţa reală. Pornind de la această evidenţă, artistul intenţionează să le utilizeze ca pe niște simple materiale sau elemente constitutive ale unei noi viziuni artistice. Acest proiect explorează suprapunerea a numeroase straturi de texte, folosite atât pentru calităţile lor poetice cât și pentru potenţialul lor caligrafic, până când acumularea vizuală ajunge să compună imagini mai mult sau mai puţin figurative, însă întotdeauna cu o importantă încărcătură estetică.
Gabriel Marian este artist vizual, curator și unul din fondatorii Galeriei Nano, Centrul de Interes. A absolvit în 2011 masteratul de pictură al Universităţii de Arte și Design, iar în prezent este doctorand la aceeași universitate, sub îndrumarea prof. Ioan Sbârciu.