De la om la IA: printre rânduri
Categorie - Cultură
Novembre numérique


12–22 noiembrie | Institutul Francez din Cluj-Napoca
Poate inteligența artificială să creeze emoție? Unde se termină imaginația umană și unde începe cea a mașinilor? Și ce se întâmplă atunci când arta și tehnologia se întâlnesc?
Între 12 și 22 noiembrie, Institutul Francez din Cluj-Napoca vă invită să explorați un univers în care arta întâlnește tehnologia. „De la om la IA: printre rânduri” este o invitație la descoperire, experiment și reflecție, într-o lume în care lumina, sunetul, imaginea și inteligența artificială se împletesc pentru a da naștere unor experiențe artistice surprinzătoare.
În centrul programului se află expoziția colectivă „Soft Signals”, curatoriată de Gabriela Moldovan, care reunește lucrările artiștilor Melanie Courtinat, Benoit Challand, Andreea Mircea, Cezar Mocan, Teodor Buruiană și ale colectivului Unda Obscura (Toma Bărbulescu, Florin Adrian Marc, Bogdan Dumitraș și Lucia Codreanu).
Instalații interactive, artă generativă și jocuri de lumină transformă spațiile Institutului Francez într-un traseu senzorial, în care tehnologia devine materie artistică, iar vizitatorul este invitat să exploreze, să interacționeze și să-și pună întrebări. Aici, inteligența artificială nu este doar un instrument de creație, ci și o sursă de fascinație și de reflecție: cât de mult poate crea o mașină? Ce rămâne profund uman într-o lume tot mai tehnologizată?
Pe 13 noiembrie, experiența continuă pe scena Edison House of Music, unde artistul belgian Antoine De Schuyter propune un concert imersiv ce îmbină sunetul cu procesele digitale. Pregătiți-vă pentru o călătorie sonoră neobișnuită, care vă va provoca simțurile și vă va purta dincolo de granițele percepției obișnuite.
Programul include și trei mese rotunde care aduc împreună artiști, cercetători și studenți pentru a dezbate impactul inteligenței artificiale asupra artei și societății. Vizitele ghidate vor oferi ocazia de a descoperi poveștile din spatele lucrărilor, iar o intervenție dedicată elevilor îi va invita pe cei tineri să experimenteze potențialul creativ al IA și să privească tehnologia cu un spirit critic.
Veniți să vedeți, să ascultați, să experimentați și să vă puneți întrebări! Timp de zece zile, arta și inteligența artificială se întâlnesc la Cluj într-un program care provoacă percepțiile, stimulează imaginația și deschide noi perspective asupra lumii în care trăim.
Pentru că, uneori, cele mai interesante lucruri se întâmplă tocmai printre rânduri.
Program disponibil în curând.
Eveniment susținut de Institutul Francez Paris și de Orange.
Parteneri: Universitatea Tehnică, The Artificial Intelligence Research Institute (AIRi) , AVA Research, Universitatea de Artă și Design, Edison House of Music, asociația Fapte.