Pensées littéraires – Pierre Guyotat
Idiotie, Pierre Guyotat
Paris, Grasset, 2018, 256 pagini
În romanul tinereții sale, Idioție, Pierre Guyotat aduce un omagiu trecutului. Privirea se reîntoarce spre acel timp tulbure care i-a format ființa din prezent ; amintirile ce i-au marcat devenirea, moartea mamei sale și viciile ce n-au fost uitate revin cu ardoare înapoi la sine. Ascultăm o confesiune: abandonul tatălui și fuga de acasă, rătăcirea prin cartierele Parisului, furtul comis împotriva familiei sale și durerea pe care o resimte în cele din urmă, apoi sărăcia și suferința – aproape tot răul dorit tocmai pentru a-i da un motiv de condamnare. Se simte printre rânduri o conștiință care pulsează și care retrăiește dramatic experiența anilor trecuți. Mai mult, războiul din Algeria îi provoacă rușine. Rușinea este, negreșit, un atribut al propriului său orgoliu : acuzat de imoralități, este transferat într-o unitate disciplinară. Idioția, anume debilitatea, vine din umilire. Acum, mutilat în spirit, el poate poseda în deplinătatea sa poezia. În orice caz, scrisul este un act de posesiune. O altă imoralitate; dar de această dată, un atac asupra conștiinței.
Lumea, ca realitate organică, se sparge și tremură în culori, sunete violente, strigăte de suferință, de frică, de ură, de foame, în singurătate și în cuceriri. Este o reacție animalică și, totuși, tentațiile carnale iau o formă aproape spirituală. Sexualitatea cea mai josnică devine o mărturie a puterii, un exercițiu de refulare și de sacrificiu uman pentru actul creator. Dar întotdeauna cel sacrificat este. Femeia este privită ca o absență – este pură senzualitate, un obiect de studiu artistic.
