Noaptea Filosofiei 2023
Pe 26 mai, în anul Capitalei Europene a Culturii, Timișoara va găzdui cea de-a treia ediție a Nopții Filosofiei, un eveniment inițiat în țara noastră de Institutul Francez din România. După succesul edițiilor anterioare, a treia Noapte a Filosofiei se va desfășura la nivel național, cu o ediție în premieră la București, în 25 mai și la Timișoara, în 26 mai.
Ediția de anul acesta, europeană prin temele abordate și prin invitații din toată Europa, va avea ca temă generală „Omul de mâine / The Human to Come”. Întregul eveniment este gândit ca un parcurs nocturn, filosofic și festiv, care pornește de la Institutul Francez spre alte locații cheie din cele două orașe, unde, cu participarea extraordinară a unor filosofi și intelectuali din România, Franța, Serbia, Austria, se vor desfășura dezbateri, conferințe și performace-uri.
„Provocarea principală a acestei ediții a fost aceea de a alege, pentru ambele orașe, acele subiecte relevante totodată pentru comunitatea filosofică, cât și pentru publicul cultural în sens larg, care să acopere un orizont variat de domenii, de la etică la filosofia artei, de la practică filosofică la filosofia războiului. Care sunt provocările pe care inteligența artificială și tehnologiile emergente le vor avea asupra noastră ca indivizi, dar și ca societate? cum va arăta arta de mâine, făcută cu ajutorul inteligenței artificiale? Cum mai putem fi autentici în societatea digitală a zilelor noastre?” mărturisește Cornel Moraru, unul dintre curatorii evenimentului.
„Am încercat să centrez dialogurile și discuțiile în jurul statutului democrației în lume, a problematicilor ecologice și problemelor de gen,” completează Raphael Zagury-Orly.
Tematicile abordate sunt diverse, mergând de la etică la politică și religie, de la artă la inteligență artificială și realitate virtuală, atingând problemele acute ale societății de azi, precum: filosofia literaturii, provocarea IA pentru arta contemporană, filosofia ca ficțiune despre adevăr, ecofeminism, filosofia și IA, catastrofe nucleare, etc.
Printre invitații de anul acesta, se numără: Christophe Pebarthe, Barbara Stiegler, Anne Simon, Fabienne Brugere, Eric Prem, Theofanis Tasis, Aurélien Bellanger, Elise Domenach, Dragan Prole, Daniel Nica, Radu Uszkai, Mihail Cernea, Adriana Babeți, Marcel Tolcea, Claudiu Mesaroș, Grigore Vida, Octavian Repolschi, Adrian Briciu, Armand Voinov, Alin Gavreliuc, Florin Lobonț, Ionuț Mladin, Anca Tiurean, Camil Mihăescu.
Și pentru că filosofarea este o abilitate înnăscută a celor mici, în cadrul evenimentului vor avea loc ateliere de filosofie care le sunt special dedicate copiilor.
Despre curatorii Nopții Filosofiei la Timișoara
Raphael Zagury-Orly este un filosof francez, profesor de filosofie la Institut Catholique de Paris, Director de Programe la Collège International de Philosophie (Paris) și cercetător asociat la Centrul de cercetare despre arte și limbaj (Paris).
Cornel-Florin Moraru este doctor în filosofie, lector la Universitatea Națională de Arte din București, unde predă filosofia artei, estetică, istoria filosofiei și etică academică, fiind directorul departamentului „Teorie, Cercetare”. Acesta este realizatorul singurei emisiuni dedicate filosofiei din peisajul radiofonic românesc: „Izvoare de filosofie”, difuzată de Radio România Cultural.