Povestea IFR la Timișoara

februarie 15, 2021

De aproape 30 de ani, din zorii Revoluției din 1989, Institutul Francez din Timisoara (anterior, centru cultural francez) este un actor de neocolit al vieții culturale locale. Stabilit în 1992 în prestigioasa villa Kimmel, acesta este, începând din 2012, una dintre cele patru antene ale Institutului Francez din România (împreună cu București, Cluj-Napoca și Iași). Institutul are ca misiune promovarea politicii de cooperare și de acțiune culturală a Ambasadei Franței în favoarea culturilor și a limbii franceze, focalizându-se asupra dimensiunilor celor mai actuale ale acestora.

Predarea și promovarea limbii franceze sunt în centrul activității Institutului. Misiunea noastră este de a dezvolta și dinamiza practica limbii franceze atât printr-o ofertă de cursuri diversificată, destinată adulților, copiilor și companiilor, cât și prin acțiuni de cooperare educativă și universitară. Institutul organizează examene pentru certificările de franceză recunoscute la nivel internațional : DELF și DALF, TCF, eliberate de France Éducation Internationale, instituție afiliată Ministerului Educației din Franța, TEF și DFP, concepute și dezvoltate de Camera de Comerț și Industrie din Paris și Île-de-France. În plus, Institutul pune la dispoziția publicului și o mediatecă ce însumează peste 12 000 de documente și oferă accesul la alte peste 200 000 de documente digitale prin platforma Culturethèque.

În domeniul cultural și artistic, Institutul Francez din Timișoara dezvoltă colaborările franco-române și promovează diversitatea culturală, având ca priorități filmul, cartea, dezbaterile de idei și artele spectacolului. Institutul organizează sau susține aproximativ treizeci de evenimente anual, momentele de vârf fiind Noaptea Filosofiei, Festivalul Filmului Francez, Balul Popular de Ziua Franței, Zilele Filmului de Umor și festivalul de arte performative stradale Impuls. Mai mult, Institutul se asociază activităților desfășurate în perspectiva  anului 2023, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii și pilotează, împreună cu Primăria și cu asociațiile Marele Ecran, Pelicula Culturală, Documentor și Timishort, renovarea Cinematografului Studio, care va fi singurul cinema de artă al orașului.

Începând cu 2021, începem o serie de acțiuni culturale și educative cu vocație socială, prin programul « Éducation et culture pour tous ». Acesta este dedicat persoanelor fragile și defavorizate și este realizat în parteneriat cu asociații și ONG-uri locale.

Institutul dezvoltă, de altfel, o politică susținută în direcția publicului tânăr: în afara cursurilor de franceză adaptate copiilor, propune în mod regulat animații, cluburi de vacanță și peste 300 de ateliere anual pentru aceștia. Căsuța Piticilor, weekend de poveste organizat în fiecare an în luna mai la Institut, cu peste 50 de parteneri locali, este unul dintre cele mai mari evenimente pentru copii din Timișoara. În contextul pandemiei și pentru a asigura tranziția digitală, grădina noastră se transformă, din vara anului 2021, în « Jardin Vivant », un spațiu multifuncțional și digital în aer liber, care constituie punctul-cheie al acestei atenții constante la educația și dezvoltarea tinerilor de la cele mai fragede vârste.

Tilla Rudel

Directoarea Institutului Francez din România la Timișoara