Education et culture pour tous

Education et culture pour tous este o serie de programe prin care Institutul Francez din România la Timișoara se asociază eforturilor societății civile de a susține persoanele în situații vulnerabile.
Programul va avea patru axe, reunite sub acronimul ECHO:

Ensemble – pentru că solidaritatea feminină este importantă pentru noi

Chance – pentru că persoanele cu dizabilități merită șanse egale de acces la cultură și educație

Humain – pentru că suntem cu toții la fel, de oriunde am proveni și spre orice orizont ne-am îndrepta

Opportunité – deoarece copiii din zone defavorizate merită oportunitatea de a se dezvolta armonios

Le suntem recunoscătoare tuturor persoanelor și asociațiilor care s-au alăturat deja proiectului, precum și partenerilor care ne ajută să-l finanțăm: Akwel și Decathlon.

Primul proiect din această serie este dezvoltat de Institutul Francez din România la Timișoara, în parteneriat cu Casa Debora și asociația eLiberare, în perioada 29 martie – 4 iunie 2021. Este vorba despre un program de mentorat dedicat celor 20 de tinere, cu vârste între 10 și 19 ani, găzduite de Casa Debora, victime ale abuzului sever, inclusiv ale traficului de persoane. Acest program este completat de alte două proiecte creative, de teatru forum și dans contemporan, dezvoltate cu artiști locali.

Centrul Rezidențial “Casa Debora” a fost înființat în 2002, fiind primul centru din România specializat în asistența victimelor minore ale abuzului sever, inclusiv ale traficului de persoane. Într-un mediu familial sănătos, cu ajutorul părinților sociali și a unei echipe de specialiști, până la 24 de fete minore beneficiază de educaţie, asistență medicală, socială și terapie post-traumă. Până în prezent, la Casa Debora au găsit reabilitare și speranță peste 140 de fete. Cu două unități de tip familial, Casa Debora este serviciu licențiat în Protecția Copilului.

Scopul proiectului este, pe de o parte, de a le oferi fetelor ocazia de a interacționa cu alte femei, tinere sau adulte, care să le inspire prin experiența lor de viață, să le ghideze către căutarea vocației profesionale și dezvoltarea personală. Pe de altă parte, ne dorim ca aceste conversații personale să fie materializate de fete într-o serie de interviuri și articole care să capete forma unei reviste în format digital și printată, care să ducă mai departe înțelepciunea și bucuria schimbului intergenerațional și al solidarității feminine. Revista se dorește a fi o continuare a proiectului demarat la Turda de eLiberare, revista Aripi.