Vernisaj Victor Brauner: Invenții și magie
Cu prilejul deschiderii programului cultural „Timișoara 2023: Capitală Europeană a Culturii”, Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește cea mai importantă și cuprinzătoare expoziție din Europa de Est dedicată artistului suprarealist de origine română Victor Brauner.
La 120 de ani de la nașterea lui Victor Brauner în Regatul României și curatoriată de Camille Morando, această expoziție retrospectivă își propune să fie un omagiu adus unei figuri centrale a suprarealismului, un artist prea puțin cunoscut până acum în țara sa de origine. Curatoarea a selectat peste 100 de picturi, desene, sculpturi, ilustrații și documente care acoperă întreaga carieră artistică a lui Brauner, de la București la Paris, din anii 1920 până la începutul anilor 1960. Toate aceste lucrări neprețuite sunt reunite pentru prima dată într-o expoziție retrospectivă al cărei design este semnat de arhitectul Attila Kim.
„Victor Brauner: Invenții și magie”, cea mai importantă expoziție retrospectivă din Europa de Est dedicată artistului suprarealist de origine română este finanțată de Consiliul Județean Timiș și este co-organizată în Capitala Europeană a Culturii de către Centre Pompidou, Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, filiala Timișoara, cu sprijinul Comité Brauner și al Fondation du Judaïsme Français.
Expoziția este deschisă între 17 februarie 2023 și 28 mai 2023.
Expoziția este însoțită de un catalog bilingv (român/englez) co-editat de tipografia Arta Grafica și Fundația Art Encounters. Coordonat de către Camille Morando, curatoarea expoziției, catalogul cuprinde texte semnate de nume marcante ale scenei culturale, precum și o biografie Victor Brauner și fotografii vechi selectate de editoare. Catalogul este publicat grație implicării remarcabile a soților Béatrix Derveloy și Christian Derveloy și a tipografiei Arta Grafica, cu sprijinul Comité Brauner. Catalogul Victor Brauner: Invenții și magie este disponibil la librăria La Două Bufniţe.