Căsuța Piticilor 2022

În 27-29 mai este sărbătoare pentru piticii mici și mari, de la 6 luni la 14 ani! Vor fi 2 zile si 3 seri magice, cu spectacole de circ, de mimă și acrobație, de operă pentru copii, de teatru de păpuși și teatru muzical, ateliere de lectură, zumba, dans, yoga, pétanque, desen, pictură, robotică, olărit și multe alte jocuri și activități fascinante, toate presărate cu veselie și voie bună! 

Activitățile vor avea loc sâmbătă, 28 mai, între orele 10-13 / 15-20 și duminică, 29 mai, între orele 10-13 / 15-19. Deschiderea festivalului va avea loc vineri, 27 mai la ora 18.

Programul complet poate fi verificat și descărcat de aici:

Capul de afiș al acestei ediții aniversare este Teatrul Le Monfort Paris, care va susține în cadrul festivalului spectacolul La Fuite, un spectacol care combina mimă, acrobație, circ contemporan, teatru. Vom avea parte de multă poezie, sensibilitate, interpretare în călătoria prin lumea fascinantă a 𝑏𝑢𝑟𝑙𝑒𝑠𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖. Un spectacol pentru toata familia. 

Artiștii francezi vor sustine, tot în cadrul festivalului, și două ateliere de acrobație pentru copii. 

Precizăm faptul că toate activitățile se vor desfășura la Institutul Francez, pe Bd. C.D. Loga, nr. 46. Clădirea și splendida gradină a Institutului Francez din Timișoara vor deveni un tărâm de poveste, plin de aventuri fermecătoare ce merită să fie descoperite în familie! Evenimentul va avea loc indiferent de condiţiile meteorologice. 

Ca de fiecare dată, spiritul Căsuței Piticilor este creat împreună cu o bună parte a partenerilor Cardului CulturaPlus: Teatrul Național Timișoara, Filarmonica Banatul Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Librăria La Două Bufniţe, Librariile Cărtureşti Timişoara, Librarul cu papion, Andras Party, Centrul Cultural German, Clubul de dans sportiv Magnum Team, Kid’gineers, Facultatea de Horticultura si Silvicultura Timisoara, Activitate Afara, Atelierul cu Pisici, Helen Doron, Centrul Sturz.

Aftermovie La Maison des Lutins 2022

Vă mai amintiți edițiile anterioare ?

🔹 Așa a fost în 2021 : https://www.youtube.com/watch?v=Tns1puSpcUM
🔸 Așa a fost în 2020 : https://www.youtube.com/watch?v=yc56AwlGeII&t=76s
🔹 Așa a fost în 2019: https://www.youtube.com/watch?v=IVlVn3ZwyuM