Das Theater / Teatrul

Joi 14 septembrie 2023, 19:30 – 21:20, în sala Teatrului German de Stat din Timișoara

De Pascal Rambert –– Regie: Pascal Rambert 
Coproducție : Teatrul German de Stat Timișoara, Structure Production, Institut français de Roumanie à Timisoara

Textul a fost scris în doar câteva luni, în timp ce Pascal Rambert monta simultan spectacole pe mai multe continente. După cum subliniază autorul, este o ficțiune, chiar dacă actorii și actrițele de la TGST i-au furnizat materialul: amintiri, experiențe, vise. În cea mai mare parte, acestea erau legate de profesia de actor, deoarece scena este în centrul vieții. Mai simplu spus: teatrul, la fel ca alte activități artistice, nu poate fi o îndeletnicire secundară. Privind lucrurile din această perspectivă, toți împărtășesc experiența că nu există granițe între viața de pe scenă și cea presupus privată. În același timp, însă, acest lucru îi unește și face din teatru, într-un anumit sens, o afacere de familie. Cu atât mai mult atunci când, ca în cazul TGST, generația de mijloc și cea tânără a trecut prin mâinile celor mai în vârstă. Dacă ne uităm la cei 70 de ani de existență a TGST, ne dăm seama că istoria acestei scene germane din estul Europei Centrale, care, în esență, datează din secolul al XVIII-lea și a fost foarte bogată în evenimente, este fragilă și are nevoie să fie protejată. Pascal Rambert reușește să arate TGST ca pe o corabie de vis pe care toată lumea a rămas fidelă aceleași idei.

„Uneori, lucrurile se întâmplă în mod miraculos. Invitat de Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez din România la Timișoara, să vin să văd Timișoara, am ajuns fără vreo imagine în cap și am descoperit un loc inedit: orașul. Și oameni: actori ai Teatrului German care mi-au plăcut imediat. I-am întâlnit pe acești actori și actrițe unul câte unul. I-am ascultat. Apoi am continuat să discutăm prin e-mail pentru a-mi povesti mai multe despre ei și despre viața lor. Întotdeauna fac acest lucru în toate piesele pe care le scriu pentru actori din întreaga lume: îi cunosc. Vorbesc cu ei. Apoi scriu pentru ei. Aici am ales să scriu pentru cei 26 de membri ai Teatrului German. Pentru că, în poveștile lor, toți au portretizat o Românie reală și fascinantă. Ceea ce vedem pe scenă nu este, desigur, viața lor privată. Am amestecat vieți, povești și călătorii. Das Theater este despre dragostea pentru teatru. Despre cum îți dedici viața acestuia. Cum ești fericit și nefericit acolo. Das Theater arată o zi de naștere după o repetiție. Viața însăși se desfășoară pe scenă, cu bucuriile și tristețile ei. Speranțele și renunțările. Tinerețea și bătrânețea. Iubirea și singurătatea.” Pascal Rambert